joi, 16 decembrie 2010

Identitati si solidaritati nationale intr-o Europa in schimbare

             Ziua Nationala ne prilejuieste,cred,multora dintre noi ragazul de a cerceta care mai este starea de sanatate a unui sentiment pe care ni l-au cultivat din copilarie bunicii, patintii sau scoala :patriotismul. Mai este el de actualitate acum cand suntem.....europeni ? Sau poate ,asa cum vedem deseori in jur, ar trebui sa ne desprindem de sub influenta unor deprinderi desuete ce tradeaza o neadecvare la realitatea globalizanta si uniformizatoare. Putem fi insa "europeni de nicaieri" se intreba odata Octavian Paler....Iata doar cateva dintre gandurile pe care va invitam sa incercati a le limpezi ascultand emisiunea de astazi care are ca invitat o mare personalitate a istoriografiei contemporane:domnul academician Alexandru Zub.Va oferm in avampremiera un text in care domnia sa ne infatiseaza pasii pe care romanii i-au facut in istorie pana la intalnirea,deloc intamplatoare, cu marele lor IDEAL.


Alexandru Zub: Preludii la Marea Unire

                     Se consideră îndeobşte că Marea Unire a fost doar un eveniment solemn, petrecut la 1 Decembrie 1918, cînd deputatii români din Transilvania au votat, la Alba Iulia, actul istoric al Unirii cu Tara. În fond, era vorba de un proces care comportă o lungă istorie, pe traseul căreia, agitat si sinuos, a avut loc mai întîi Unirea Principatelor (1859), apoi integrarea Dobrogei (1878), iar ca o culminatie a procesului, desăvîrsirea Unirii, în 1918, prin votul Sfatului Tării de la Chisinău din 27 martie, prin decizia Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie, la care s-a adăugat, peste numai trei zile, hotărîrea deja amintită a românilor ardeleni. Un asemenea proces reclamă atentie din partea istoricului sensibil deopotrivă la evenimential si la acumulările insidioase din laboratorul istoriei, acumulări ce implică adesea lunga durată. Unii consideră – cu deplin temei – că nu se poate întelege Unirea din 1918 fără a evoca momentul cînd, la 6 mai 1600, Mihai Viteazul ocupa si tronul moldav, realizînd astfel prima uniune a principatelor, sub titlul de „domn al Tării Românesti si Ardealului si a toată ţara Moldovei“.Din complexul de „tări“ ce structurau arealul etnocultural carpato-danubio-pontic, Moldova a avut, fără îndoială, destinul cel mai vitreg, fiind supusă la presiuni de tot felul, amputată, sfîsiată, părăsită, disputată, după cum spunea Dimitrie Cantemir, înainte de a porni pe calea fără întoarcere a exilului: Sed infidelis… tot violentas oppressiones terris Moldaviae intulit, „dar păgînii… au ocupat prin fortă pămînturile moldave“, pe care Despot vodă si Gheorghe Stefan, între altii, au voit să le recupereze. La ele se referea savantul domn în textul latin din 1711, motivînd decizia de a se alia cu tarul moscovit . Rezultatul acelei actiuni se cunoaste, ca si urmările ei în timp.
              Începea, se poate spune, o epocă plină de inchietudini si suferinte pentru români, îndeosebi pentru cei din Moldova, mai expusi decît altii la incursiuni de jaf, apoi la drastice amputări teritoriale. Frecventele războaie ruso-turce au bulversat si stors cvasi ciclic românitatea est-carpatină, creînd o stare de spirit specifică, frustrări si aprehensiuni pe măsură . De aceea, tocmai la est de Carpati au apărut, spre finele secolului XVIII, manifestări de tip palingenetic, în spatiul eclezial, dar si în afara acestuia, evocîndu-se mari figuri ale trecutului si făcînd din istorie o sursă a discursului identitar, în timp ce eruditii ardeleni apelau la argumente de aceeasi natură pentru a-si întemeia demersurile regenerative. Bartolomeu Măzăreanu, Leon Lazăr (Asachi) si fiul său Gheorghe apartin acestei miscări, în care se regăsesc impulsuri iluministe, alături de respectul pentru traditie, istorie, cultură natională. În chiar anul cînd imperiul tarilor se înstăpînea peste Moldova dintre Prut si Nistru, la 1812, G. Asachi scria poemul La patrie, ca un răspuns în plan ideatic, spiritual, cerîndu-le românilor să-si aducă aminte de „mîndrul semn“ al originii latine, de Dacia, de îndemnurile istoriei, ca de elemente sigure ale rezistentei în fata tăvălugului nivelator . Costache Negruzzi era convins că fără unire „bine nu vom mai vedea“, în timp ce M. Kogălniceanu scotea revistele Dacia literară si Arhiva românească pentru a stimula „duhul national“ pe temei lingvistic, literar, istoric, duh recognoscibil si în cursul de istorie deschis la Academia Mihăileană, în care, ca si la F. Aaron, românismul apărea ca o idee salutară – „Eu privesc ca patria mea – a ţinut el să spună – toată acea întindere de loc unde se vorbeste româneste si ca istorie natională istoria Moldovei întregi, înainte de sfîsierea ei, a Valahiei si a fratilor din Transilvania“ . O idee mai clară despre sensul înalt al unitătii de neam nu era posibilă. Peste cîtiva ani, în plină miscare pasoptistă, acelasi luminos militant elabora, în refugiul său bucovinean, un „proiect de constitutie pentru România Unită“, însă a trebuit să înlocuiască sintagma ultimă, din motive lesne de înteles, cu Moldova. Cu toate astea, în Dorintele partidei nationale el considera, tot atunci, Unirea Moldovei cu Tara Românească drept „cheia boltii, fără care s-ar prăbusi tot edificiul national“ . În acest spirit va scoate ziarul Steaoa Dunării, ca organ al mişcării unioniste , iar pe întîiul domn al Principatelor Unite avea să-l întîmpine, la 5 ianuarie 1859, cu urarea de a fi „omul epocii“, adică inspirat de ideile progresului, de patriotism, de abnegatie . I-a fost dat lui Kogălniceanu să se ocupe, ca ministru, de reformele menite a consolida Unirea, apoi de relatiile externe, pe timpul războiului de neatîrnare, cînd a ţinut să spună, în Adunarea Deputatilor, la 9 mai 1877, că „sîntem o naţiune vie“, capabilă a dovedi că are constiinta misiunii sale, ceea ce înseamnă „sacrificii pentru ca să păstrăm această tară si drepturile ei pentru copiii nostri“ . Peste câţiva ani, când la Iaşi se inaugura statuia lui Stefan cel Mare, un alt militant a sesizat că din coroana voievodală lipseau două nestemate, pentru asezarea cărora la locul cuvenit trebuia să se mobilizeze noua generatie, tocmai aceea care, la 1871, îsi asumase fără zgomot un proiect resurectional.
                Deşi istoria nu poate fi înteleasă ca o continuitate lineară, cu determinări lesne de urmărit în timp si spatiu, ideile si evenimentele se încatenează adesea într-un fel ce lasă impresia că e vorba de serii succesive, ca în teoria de acum un secol propusă de savantul A.D. Xenopol pentru a fundamenta istoria ca stiintă a faptelor de succesiune . Între alte serii, el identifica una a unitătii românesti, analizată anume pentru a-si convinge confratii că practică o meserie cu temeiuri deopotrivă ideatice si „fenomenale“ . În termenii săi, ar fi vorba de o serie care începuse cu mult înainte de 1859 si se va prelungi după momentul cînd scria Domnia lui Cuza Vodă (1903), oarecum si pentru a-si verifica presupozitiile teoretice . Privită în această cheie, desăvîrşirea unitătii noastre de stat constituie momentul culminant al unei mari serii istorice, una complexă si îndelungă, descrisă pînă la un punct chiar de autorul acelei teorii si analizată metodologic de altii .
Istoricii nu au prea mari dificultăti să admită ideea că România trebuie gîndită ca o serie de realităti plurale, diferite nu numai de la o epocă la alta, dar si înlăuntrul fiecăreia, cu note specifice de care se cuvine a lua seama în analizele propuse . Moldova de sub Carpati nu e totuna cu Moldova de pe Nistru, cea mereu expusă la invazii si tocmai de aceea întărită prin cetăti si vegheată cu rîvnă defensivă de oamenii domniei .
Dezmembrarea statului, se stie, s-a făcut mai întîi de către turci, cînd au cucerit cetătile de margine, pe care domnii Moldovei, începînd chiar cu Stefan cel Mare, nu le-au mai putut apăra. Proiectele de recuperare, concepute de unii domni, n-au izbutit si nu aveau cum să reusească în conditiile geopolitice date. A venit apoi dezmembrarea produsă de austrieci, pe seama nordului moldav, la 1775, iar la 1812 anexarea părtii de la est de Prut.
           Oricine observă atent realitătile, sub unghi demografic, etnic, istoric, îsi dă seama că nu exista nici un temei legitim de revendicare a Basarabiei la 1812, cînd tarul Alexandru I s-a înstăpînit asupra Moldovei dintre Nistru si Prut, după ce si-o dorise pînă la Siret sau chiar pînă  la Carpati .
Politica demografică a Rusiei în zonă e tocmai de aceea revelatoare. Ea a înlesnit o penetratie masivă de elemente alogene, determinînd schimbări sensibile în plan etnocultural. O statistică din 1862 arăta de pildă că moldovenii reprezentau încă 68,5% din populatie, procent ce se va diminua, fără să schimbe însă dramatic raportul dintre majoritatea românească si minoritarii de diverse etnii . Românii domină si astăzi numeric, în zona rurală, dar s-au împutinat sensibil la orase, fenomen ce continuă sub ochii nostri, ca efect al unei politici de stat bine tintite .
            Studiate în plan demografic, cultural, politic, institutional, seriile invocate mai sus denotă o anume convergentă, cu toate că între un plan si altul se pot sesiza deosebiri sensibile. Demografic, românii au rezistat bine mult timp. Cultural, ei au fost tinuti în inferioritate, fără asezăminte competitive si fără motivatii de ordin superior. Politic, ei au rămas marginali pînă nu demult, pe seama unei strategii care îi avantaja mereu pe alogeni. Sînt probleme pe care studiosii din stiintele umaniste le-au cercetat destul de intens, mai cu seamă în perioada interbelică si în ultimele două decenii, cu rezultate ce vădesc o bună cunoastere evolutivă si o clară tendintă de sincronizare cu realitătile externe.
Secolul XX a debutat în spatiul românesc cu manifestări jubiliare , la patru decenii de domnie a regelui Carol, dar si cu mari convulsii sociale, proiecte de reformă, agitatii politice. Războaiele balcanice au pus România în situatia de a juca rolul mediatorului, în faza ultimă, ceea ce părea să-i asigure o bună pozitie în zonă. N-a fost tocmai asa, fiindcă o nouă criză avea să apară curînd, tot în Balcani, pentru a cuprinde Europa si o bună parte din restul lumii. În ce-i priveste pe români, numai o parte din ei dispuneau de o statalitate proprie, cu o capitală spre care se îndreptau sperantele iredentiste .
             La 1914, cînd lumea era cuprinsă de convulsiile marelui război, tînărul G.I. Brătianu era de părere că „unitatea românească nu s-ar putea împlini decît prin dezmembrarea simultană a Austro-Ungariei si a Rusiei“ . Asa s-a si întîmplat, la finele conflagratiei, numai că în ordinea inversă. Războiul si revolutia rusă au grăbit un proces care avea loc de mai multă vreme, discret, după cum reiese din analiza factuală a documentelor, începînd chiar cu anexarea provinciei, timp de un secol . Se întîmpla în Basarabia un fenomen analog cu evolutiile etnoculturale si politice din alte zone ale imperiului rus si chiar din afara acestuia, îndeosebi la intersectia cu celelalte imperii. În ultimii ani, pe fundalul unor mutatii mai ample, miscările novatoare, uneori cu specific revolutionar, au sporit ca intensitate, impunînd un ritm mai intens schimbărilor. Ziarul Cuvînt moldovenesc recomanda, la 22 martie 1917, pilda letonilor ca fiind demnă de urmat. Autonomia provinciei era primul deziderat, inclus deja în programul „partidului national moldovenesc“, la 3 aprilie, în timp ce românii din zona Odessei insistau pentru folosirea limbii lor în biserică, iar diverse categorii socio-profesionale (învătători, preoti, militari etc.) căutau forme de a-si apăra interesele specifice. Veleitătile ucrainene de dominare a zonei nistro-prutene par să fi stimulat vointa centrifugală a românilor basarabeni . Ei si-au proclamat autonomia, apoi independenta, iar la 27 martie 1918 unirea cu patria-mamă. Sovietele, reprezentate de C. Rakovsky,   n-au recunoscut acest ultim pas, initiind tot felul de provocări la granită, în timp ce dinspre vest se încerca, prin guvernul de la Budapesta, condus de Bela Khun, o actiune manu militari contra unitătii de stat românesti . Se cunosc împrejurările care au permis evitarea acelui dezastru, consemnat de altfel în tratatul preliminar de pace de la Buftea (20 februarie 1918), tratat nepus în aplicare si depăsit iute de evenimente. Pe cînd la Bucuresti se mai duceau tratative cu Puterile Centrale, Sfatul Tării vota, la Chisinău, pe 27 martie, unirea Basarabiei cu tara-mamă, gest pe care Regele Ferdinand îl saluta numaidecît ca pe o solemnă afirmare a sentimentului national. La 9 aprilie, seful statului semna decretul de rigoare, urmat de unele măsuri legislative si de actiuni consensuale pe linia unitătii de stat.
            Tulburător în sine, momentul basarabean al întregirii, înlesnit de criza creată de revolutia rusă, era rezultatul unui proces istoric, cu determinări multiple si complexe, imposibil de analizat momentan. Trebuie spus numai că ceea ce a putut părea efectul unui context international s-a înfiripat la conjunctia multor factori, prevalentă fiind dimensiunea internă, democratică, a procesului . Sfatul Tării a dat expresie, la 27 martie 1918, dorintei colective de unitate, ca premisă a unui nou statut geopolitic. Hotărîrea de Unire, adoptată la Chisinău, preconiza în acelasi timp o suită de reforme, cele mai radicale la momentul respectiv.
În Bucovina, miscarea natională a prins contur treptat, precizîndu-se tot mai mult spre finele războiului, pe fondul crizei extinse din zonă si al marilor mutatii geopolitice de pe continent. Ucrainenii au încercat si aici să se impună pe seama majoritătii românesti, dar au fost tinuti la respect, cum se spune, de o divizie trimisă de guvernul român pentru a mentine ordinea. La 15/28 noiembrie, Congresul National, reunit din initiativa lui I. Flondor, la Cernăuti, proclama unirea neconditionată cu România . Era încă un pas pe linia desăvîrsirii unitătii statale.
          Fără să mai reprezinte o entitate politică, Moldova se refăcea în hotarele ei dinainte de 1775, dar numai pentru a se topi, asa-zicînd, în ce avea să fie, de la 1 decembrie 1918, România Mare. Ceea ce multă vreme fusese numai idee, proiect, aspiratie devenea, ca prin miracol , o realitate susceptibilă de controverse, una pe care clasa politică a stiut să o impună si la masa tratativelor, în cadrul „sistemului de la Versailles“.
           Consumate la distantă de opt luni, în dramaticul an 1918, cele două momente comportă desigur analogii, fiindcă tin de acelasi proces istoric al unitătii românesti, însă si unele deosebiri, dată fiind apartenenta Bucovinei si a Basarabiei la imperii diferite. Ion Nistor, care a scris cîte o sinteză pentru fiecare din aceste provincii , a putut sesiza, la timpul său, asemănări si diferente, urmat de alti specialisti care au adîncit problematica.
              Trebuie spus că mai toti istoricii de seamă din corpul academic, de la Xenopol si Iorga la Nistor si Brătianu, de la I. Lupas la P. Cernovodeanu,  s-au ocupat si de Basarabia, în cadrul „chestiunii orientale“ sau ca segment organic al Moldovei istorice, segment a cărui dramă se desfăsoară încă sub ochii nostri. E un motiv în plus să vedem în solemnitatea de azi si un gest solidar, care obligă la noi initiative consonante, spre a lumina societatea, îndeosebi clasa politică, despre situatia reală a românilor din diasporă. Istoricii de anvergură, s-a putut vedea, au fost totodată si apărători ai cauzei nationale. Moartea lui N. Iorga (1940) nu e străină de acest fapt, ca si aceea a lui Al. Lapedatu, stins după gratii, la Sighet (1954), acolo unde si G. Brătianu a plătit cu viata, la 23 aprilie 1953, refuzul de a retracta ceea ce scrisese despre drepturile noastre nationale si istorice din Basarabia.
                 Drama istoriei – strîns legată de aceea a slujitorilor ei, pe calea scrisului, dar si a activismului politic – avea să continue însă în zilele noastre, sesizată adesea si de specialisti notorii din afara arealului românesc . Însă istoricii basarabeni însisi s-au ostenit, în conditii nespus de vitrege, să repună adevărul în drepturi, ca militanti într-un lung „război identitar“ . Militantismul lor e totodată civic si cognitiv.
                  Timpul ce s-a scurs de la gestul unificator, realizat de români în 1918, în jurul statului national extracarpatin, alcătuit cu sase decenii în urmă si ajuns independent la 1878, timpul acesta, plin de semnificatii istorice, invită mereu la regîndirea duratei românesti pe linia ideii nationale si a vicisitudinilor ei.
Alexandru Zub în revista Convorbiri literare, Nr. 12 / 2008


miercuri, 8 decembrie 2010

1 DECEMBRIE,sarbatoarea tuturor romanilor.

1 decembrie
Marea Adunare de la Alba Iulia
              Vom consacra emisiunea noastra Marii Uniri de la 1918.Nu von starui insa,de aceasta data,asupra evenimentelor ce au marcat unul dintre cei mai importanti si fasti ani pe care i-a trait Romania .. nu vom vorbi asadar decat foarte putin depre cele trei date ce vor ramane in Cartea de Aur a neamului: 27 Martie,28Noiembrie si 1 Decembrie.
                Vom incerca sa exploram realitatea de astazi ,dorind sa aflam  in ce relatie ne aflam noi cu trecutul,daca sufletul nostru mai este sensibil la cuvinte precum patrie sau patriotism. Desigur raspunsurile sincere nu sunt si nu pot fi decat personale.pentru ale provoca ne-am gandit ca invitatii emisiunii sa fie  romani care traiesc in afara granitelot tarii.
                 Un motiv in plus a fost si apropiata deschidere a Congresului Spiritualitatii romanesti ce se va desfasura in "Capitala Unirii". Principalul organizator este Liga Culturala pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni o organizatie fondata de Nicolae Iorga si al carei sediu s-a aflat multa vreme la Podul Izvor,actuala cladire a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra. Iata si un scurt citat revelator penru intentiile cu care marele savant a infaptuit acest proiect::"Liga Culturala si ceia ce am putut eu face pe alte tarimuri tot in legatura cu Liga Culturala(...) in multe privinte se identifica cu felul meu de a ma manifesta" NICOLAE IORGA 1939
                   Asadar invitatii emisiunii vor fi cunoscutul istoric,prof.dr. Dumitru Preda (in studio) si prin telefon,:prof.dr. Victor Craciun-presedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni ,ing.Nicolae Popa,reprezentand romanii din SUA si arh.Cornel Calomfirescu reprezentant al micului grup de romani ce traiesc in Polonia

marți, 30 noiembrie 2010

Ferdinand de Lesseps"Marele Francez"(1805-1894)

           A fost o vreme, vremea lui Caragiale,cand Panama in calitate de substantiv comun (asadar panama ) era un sinonim al excrocheriei de mari dimensiuni, insotita fireste de coruptie la nivel inalt.Pe buna dreptate am spune daca luam in seama ca falimentul "Companiei Universale a Canalului Interoceanic Panama "  a provocat ruinarea a 85.000 de mici actionari,un sir de acuzatii si de procese intentate unor puternici ai vremii, condamnari dar ......  nu si executarea lor.
           Vorba lui Hitchock insa,nu despre coruptie vom vorbi noi in emisiunea de astazi,oricum lumea avea sa vada si sa se uimeasca de multe alte "inginerii"... vom vorbi despre o mare personalitate care a marcat fara indoiala epoca sa : Ferdinand de Lesseps. Numele si prestigiul sau au contribuit cu voie sau fara de voie la credibilizarea initiativei de a lega Atlanticul de Pacific taind istmul Panama.Si din nou vom spune - pe buna dreptate - caci Ferdinand de Lesseps reusise infaptuirea unui proiect visat inca din antichitate, saparea Canalului de Suez.Diplomatul si antreprenorul de succces devenise astfel una dintre cele mai cunoscute si respectate pesonalitati ale Frantei, fiind supranumit chiar"Marele Francez".




 Ferdinand de Lesseps ( 19 noiembrie 1805 - 7 decembrie 1894)

                   Cum a ajuns de Lesseps la o asemenea notorietate, care este povestea celor doua intrprinderi faraonice,cat adevar si cata fictiune ii insotesc posteritatea ? Iata doar cateva dintre intrbarile la care incearca sa dea raspuns dialogul purtat cu invitatul emisiunii,domnul profesor dr. Marian Stefanescu de la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.

marți, 23 noiembrie 2010

Memorialul de la Sighet si Scoala sa de Vara (2010)

         Nu cred ca exista in Romania un loc mai incarcat de tristete.Totusi,aparent paradoxal,dupa vizitarea Memorialului te simti altfel,nu doar mai linistit ci si mai increzator,mai convins ca istoria judeca,da chiar sentinte prin cei care au acces direct la ADEVAR.Tocmai aici sta ,cred, valoarea acestui loc insufletit pentru noi de Ana Blandiana, Romulus Rusan si ehipa pe care o coordoneaza : ne ajuta sa vedem trecutul comunist asa cum a fost....Este un loc special in care se intampla lucruri speciale. De exeplu Scoala Memoriei care a implinit treisprezece ani.
                 Tema concursului pentru elevi a fost in acest an:            
                 Ce ganditi si simtiti in fata fenomenului coruptiei, despre care se vorbeste atat de mult? Credeti ca exista un raport intre coruptie si libertate? Sunteti in stare sa imaginati o solutie care sa puna capat acestui flagel?
 Profesorii au concurat si ei pentru un loc in bancile scolii.Iata si tema pecare aau fost invitati sa o dezvolte:
                 Va rugam sa comentati raportul dintre libertate, reziduurile comuniste din societatea romaneasca de azi si coruptie. Cum credeti ca trebuie prezentat elevilor acest flagel, suportat sub diverse forme de istoria noastra?
                  Cum s-a desfasurat evenimentul in acest an ? Va invit sa aflati cea mai autorizata opinie, aceea a domnului Romulus Rusan :
Memorialul de la Sighet şi Şcoala sa de Vară

            Şcoala de Vară de la Memorialul Sighet (rector Stéphane Courtois, moderator Romulus Rusan) a ajuns – incredibil – la a XIII-a ediţie. Incredibilul vine din faptul că, de la un an la altul, continuarea sa a stat sub semnul întrebării. Din motive financiare, evident, dar de fiecare dată având alături fundaţia germană „Konrad Adenauer”, care în funcţie de bugetul ei şi-a unit eforturile cu ale Fundaţiei Academia Civică.
            Primele cinci ediţii ale Şcolii s-au suprapus cu lucrările faimoaselor simpozioane de la Sighet, organizate tot de Fundaţia Academia Civică timp de 10 ani (între 1993 şi 2002). În cele zece manifestări ştiinţifice masive (3-400 participanţi la fiecare) a fost parcursă cronologic istoria perioadei 1945-1989 din punct de vedere al cercetătorilor şi al martorilor, iar Şcoala de Vară era, în acest timp, o „rezervaţie a juniorilor” (elevi între 13 şi 18 ani), care participau pur şi simplu la lucrări, fără a avea un cuvânt de spus. Am socotit că era cea mai bună modalitate de a preda ştafeta către noua generaţie care se năştea. Şi într-adevăr, de-a lungul anilor, adolescenţii de atunci s-au dovedit personalităţi care, după absolvirea facultăţii, aveau să se afirme în varii domenii.
            Începând cu anul 2002, Şcoala de vară a devenit independentă de simpozioane. Programul ei era organizat nu pe teme cronologice, ci pe personalitatea fiecărui conferenţiar. Expunerea, completată de dialogul ulterior (acesta durând uneori mai mult decât conferinţa) a dat dinamicitate şi efervescenţă lucrărilor. An de an, am publicat acest amalgam de teme şi dezbateri, în Colecţia „Şcoala Memoriei”, care a devenit un reper editorial, aşa cum, între 1993 şi 2002, lucrările simpozioanelor alcătuiseră cele zece volume ale Colecţiei „Anale Sighet” (peste 7500 pagini).
            Anul acesta, şcoala de vară a întrunit 60 elevi şi 30 profesori secundari (din anul 2008 am inclus în componenţa şcolii şi profesori de Istorie, în dorinţa multiplicări cunoştinţelor). Impresia de mecanism bine rodat a fost dată atât de eterogenitatea conferenţiarilor, cât şi de armonizarea temelor. Dacă Stéphane Courtois a vorbit despre condiţiilor destrămării Uniunii Sovietice, compatriotul său Thierry Wolton s-a ocupat de complicatul dosar al relaţiilor franco-sovietice. Sindicalistul de la „Solidarnosc” Jerzy Borowczak a discutat cu auditoriul despre problemele Poloniei actuale. Elena Postică (directoarea adjunctă a Muzeului Naţional de Istorie de la Chişinău) şi Vasile Soare (fost ambasador al României în Kazahstan) au descris calvarul deportării etnicilor români din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia şi Asia Centrală. Helmut Müller-Enbergs a descris activitatea Oficiului de Studiere a Documentelor Stasi”, iar Katharina Kilzer (tot din Germania) a urmărit atitudinea presei germane faţă de România de-a lungul diferitelor etape ale dominaţiei comuniste. Dacă Alexandru Zub a făcut un excurs imagologic în teoriile istoriografiei contemporane, Basarab Nicolescu a evocat (cu documente din propria familie) soarta prizonierilor de război din Siberia. Teodora Stanciu a citit o impresionantă scrisoare trimisă Şcolii de Vară de Monica Pillat, despre recuperarea din Arhivele CNSAS a romanului „Aşteptând ceasul de apoi” pentru care  tatăl său, scriitorul Dinu Pillat, a fost condamnat la 25 ani închisoare. Tot despre activitatea CNSAS a vorbit istoricul Virgiliu Ţârău, care a enumerat principalele realizări ale instituţiei al cărei vicepreşedinte este. O la fel de incitantă comunicare a susţinut arhitectul Gheorghe Leahu, care a evocat anii săi de formare profesională, precum şi marile daune provocate, în anii ’80, arhitecturii româneşti, de către regimul Ceauşescu.
            De un interes aparte s-a bucurat masa rotundă „După 20 de ani: De la Piaţa Universităţii la Alianţa Civică”, în care şase protagonişti ai mişcării civice (Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu, dr. Nicolae Constantinescu, ing. Ion Mănucu, Romulus Rusan şi Alexandru Zub) au radiografiat cu argumente convingătoare dramaticul an 1990 (proclamaţia de la Timişoara, Piaţa Universităţi, mineriadele din 13-15 iunie, „marşul în alb” din 13 iulie şi, în sfârşit, crearea în noiembrie a Alianţei Civice, organizaţia care a stimulat opoziţia, ducând la crearea Convenţiei Democratice din România şi oprind asaltul violent al forţelor neocomuniste ce tindea să monopolizeze puterea.
            De un interes documentar aparte s-a bucurat, de asemenea, expunerea profesorului spaniol Jose Maria Ballester, fost director al Patrimoniului Cultural al Consiliului Europei, care a evocat vizita sa în România, în 1994, ca şef al delegaţiei care a expertizat proiectul depus la Strasbourg de poeta Ana Blandiana prin care urma să se dezvolte Memorialul de la Sighet (primul memorial al victimelor comunismului din lume).
            Şcoala de Vară a mai inclus în program un recital al baritonului Dan Iordăchescu, precum şi câteva filme documentare, rulate chiar în incinta fostei închisori.
            În paralel cu vizitarea celor peste 50 de săli ale Muzeului au fost vernisate încă două („România închisorilor” şi „Comunizarea învăţământului”). Un moment impresionant s-a petrecut la Cimitirul Eroilor, unde elevilor şi profesorilor le-au fost arătate urnele cu pământ aduse, simbolic, din locurile unde s-a murit pentru libertate în timpul teroarei comuniste.
            După decernarea premiilor de participare, a premiilor „Dr. Miron Costin” şi „Ing. Gheorghe Arvunescu”, au fost distinşi cu diplome şi câţiva tineri care s-au remarcat în programul de istorie orală al Fundaţiei Academia Civică.
            Iar la sfârşit, ca să nu uite că au fost timp de opt zile în Maramureş, invitaţii Şcolii de Vară au făcut o excursie de neuitat pe Valea Vaserului, între Vişeul de Sus şi Paltinul, cu o „mocăniţă” (ultima) rămasă din perioada interbelică şi repusă în funcţiune de un întreprinzător elveţian.
Romulus Rusan

                Ne propunem si noi sa vorbim in emisiunea de astazi despre prezent,prin trecut,despre comunism, mentalitati si coruptie despre actiune sau resemnare ,despre un viitor pe care incecam sa- intrezarim altfel decat pare a ni se arata.
                Invitată in direct este Ioana Boca, directorul executiv al Fundaţiei Academia Civică. Au mai fost invitaţi să vorbească, prin telefon, despre experienţa de la Şcoala de Vară de la Sighet, elevii Marius Ştefan Deaconu, Colegiul Naţional  „Emanuil Gojdu” Oradea, Marius Andrei, Colegiul National de Informatica Tudor Vianu Bucureşti, Ştefan Baghiu, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra Neamţ, şi profesorii de istorie Cornelia Ciupitu, Grupul Şcolar "Ilie Murgulescu", Craiova şi Mirel Dorin Răduţi, Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" Petroşani.

marți, 9 noiembrie 2010

Eugeniu Carada, un personaj si o personalitate.

                   Emisiunea este dedicata uneia dintre cele mai interesante personalitati ale istoriei noastre.Eugeniu Carada a fost unul dintre cei mai influenti oameni politici ai Romaniei celei de a doua jumatati a veacului al XIX -lea si al iceputului celui urmator. Nu I-au placut insa "luminile rampei",nu si-a tradat niciodata convingerile chiar daca sustinerea lor l-a adus in conflicte mai mult sau mai putin deschise cu Voda Cuza, Carol I,ori fruntasi ai partidei conservatoare.Evocarea ne-a fost sugerata de calitatea comunicarilor prezentate,pe aceasta tema, de distinsi istorici la unul dintre evenimentele organizate de BNR pentru omagierea celor 130 de ani ai existentei sale, Eugeniu Crada fiind cosiderat cttitorul acestei institutii.Doi dintre conferentiari :acad.Dan Berindei,vicepresedinte al AR si prof.univ.dr Ion Bulei  sunt si oaspetiii Paginilor de Istorie.
                  Asadar,cine a fost Eugeniu Carada ?Veti afla ascultand emisiunea noastra. Iata doar cateva  repere biografice publicate si preluate din revista ISTORIE si CIVILIZATIE condusa de doamna Georgeta Dimisianu
Eugeniu Carada Eugeniu

            EUGENIU CARADA s-a  născut  la  Craiova,  la  29  noiembrie/11 decembrie 1836. Părinţii lui au fost  Nicolae  Carada şi Petriţa Slăvitescu. Mult timp biografii au susţinut că, după originea tatălui, Carada ar fi fost francez. Familia Slăvitescu era o veche familie de boieri olteni, pe care îi găsim menţionaţi în documente din secolul al XVII-lea.
A făcut studiile la Colegiul Naţional din Craiova şi a urmat, în paralel, cursurile   Institutului Francez din capitala Olteniei. Apoi a frecventat cursurile de la Collège de France, din Paris. Avea să-şi completeze ulterior, tot în capitala Franţei, studiile în domeniul juridic, economic, literar şi al ştiinţelor politice.

           În anul 1854, Carada a venit la Bucureşti, fiind pentru câteva luni şeful de cabinet al ministrului instrucţiunii, Grigoriţă Bengescu.
Trei ani mai târziu, a fost ales deputat în consiliul municipal al oraşului de către populaţia cu drept de vot din mahalaua Schitu Măgureanu. În 1866 Carada a devenit ajutor de primar (unele surse bibliografice afirmă chiar că ar fi fost ales primar al Bucureştiului). Eugeniu Carada s-a dovedit a fi unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai Unirii Principatelor, fiind secretar al Adunării ad-hoc a Ţării Româneşti, punându-şi condeiul în slujba cauzei unioniste. 
          A devenit apoi unul dintre cei mai activi opozanţi ai lui Cuza (motiv pentru care a şi fost arestat de mai multe ori) şi a contribuit la detronarea acestuia.
Carada a fost unul dintre cei mai importanţi şi respectaţi ziarişti ai epocii după Unirea Principatelor. După venirea sa la Bucureşti, tânărului Carada i-au fost publicate câteva articole în ziarele „Naţionalul” şi „Timpul”, dar adevărata carieră de ziarist a început odată cu intrarea, în toamna anului 1859, în redacţia publicaţiei liberale “Românul”, aflată sub conducerea lui C.A. Rosetti.
        Carada a fost angajat la început ca secretar de redacţie, dar consecvenţa cu care îşi îndeplinea atribuţiile, cât şi marele său talent l-au adus în scurt timp la conducerea administraţiei ziarului. Prin munca sa susţinută, Carada a transformat „Românul” dintr-o publicaţie periodică într-una cotidiană, fapt remarcabil în epocă.
Până în 1872, când a plecat din nou în capitala Franţei,  Carada s-a implicat adânc în viaţa politică a României.  A fost ales de două ori deputat, iar în 1870 a fost unul dintre autorii mişcării revoluţionare de la Ploieşti, prin care s-a încercat detronarea Principelui Carol. Acest episod a marcat pentru totdeauna relaţia sa cu şeful statului, Carada refuzând de acum încolo orice funcţie care ar fi necesitat învestirea prin decret regal, cu toate că a sfârşit prin a-i purta un deosebit respect monarhului român.
         În timpul războiului pentru cucerirea independenței de stat, Carada s-a implicat direct în organizarea armatei române şi în coordonarea acţiunilor de logistică în vederea asigurării materialului de război.
Din 1880, momentul înfiinţării Băncii Naţionale a României, activitatea lui Carada s-a desfăşurat mai mult pe tărâm economico-financiar. Deşi a refuzat să fie guvernatorul institutului de emisiune, propunându-l pentru această funcţie pe Ion I. Câmpineanu, Carada a ocupat, din 1883 până la moarte, funcţia de director în cadrul instituţiei, coordonând practic întreaga activitate a acesteia.  Refuzând postul de guvernator, Eugeniu Carada a acceptat în schimb însărcinarea ce i s-a dat de către Guvernul român de a se ocupa de imprimarea biletelor de bancă la Paris şi apoi de procurarea materialelor şi a maşinilor de imprimat. 
        Tot în domeniul administraţiei economice, a ocupat şi funcţia de director în cadrul Căilor Ferate Române, el fiind principalul artizan al răscumpărării acestora de la consorţiul german Stroussberg.

La 10/23 februarie 1910, Eugeniu Carada s-a stins din viaţă la Bucureşti, în locuinţa din strada Pitar Moş. Ultima sa dorinţă a fost aceea de a fi îngropat la Craiova, în cimitirul Sineasca, alături de mama sa.


Romania la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920)

            Emisiunea al carei invitat a fost prof.dr.Dumitru Preda unul dintre autorii volumului s-a constituit intr-o avanpremiera a lansarii acestei importante lucrari ce aduna documente edite dar foarte multe inedite referitaoare la prezenta Romaniei la Conferinta de Pace care a incheiat din punct de vedere diplomatic "Marele Razboi"
            Vom prezenta in sinteza aprecierile de care s-au bucurat cartea si inplicit autorii,Dumitru Preda, Ioan Chiper şi Alexandru Ghişa la festivitatea desfasurata miercuri, 3 noiembrie 2010, în Sala de Marmură a Băncii Naţionale a României (BNR).

"Lucrarea, un prim volumdintr-o iniţiativă mai amplă, prezintă, prin intermediul celor 528 de documente, în majoritate inedite, desăvârşirea statului naţional unitar şi independent român la 1 Decembrie 1918, recunoscută prin sistemul tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920. Acesta reprezintă momentul de vârf al unui îndelungat şi plin de sacrificii efort al întregii naţiuni pe drumul afirmării identităţii sale suverane, înscrisă în amplul proces de transformări calitativ superioare în relaţiile internaţionale de pe continentul european şi din lume înregistrate în prima parte a secolului al XX-lea.

      Volumul a apărut cu sprijinul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Preşedintele acesteia, Victor Crăciun, a apreciat că lucrarea evidenţiază "interesul pentru cei care au pus temelia unirii şi desăvârşirii neamului nostru", când se împlinesc "90 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon".
Istoricul Dinu C. Giurescu a lăudat iniţiativa publicării lucrării, "un efort ştiinţific şi editorial", volumul "înfăţişându-ne toate meandrele activităţii diplomatice pe care delegaţia română le-a desfăşurat tocmai pentru a-şi prezenta cauza". "Câteodată câştigi războiul, dar e foarte greu să câştigi pacea", a spus Giurescu.
"Ionel Brătianu, ca şi ceilalţi membri ai delegaţiei române, a ştiut să apere cauza românească în faţa Marilor Puteri, care, ca şi acum, dictau", a subliniat istoricul.
        Dinu C. Giurescu a susţinut "în nume personal" că "aceste hotare care au fost confirmate de două ori de Marile Puteri, a doua oară în 1947, sunt primejduite de noua iniţiativă de împărţire în regiuni de dezvoltare a României, care a trecut prin Senat, fără nici un minut de dezbatere".
"Am constatat că teritoriul Transilvaniei va fi divizat în două părţi, una de nord şi alta de sud, pe traseul fostului Dictat de la Viena", a spus el.
De asemenea, istoricul a arătat că un al doilea aspect care îl îngrijorează este Legea educaţiei, care prevede în articolul 3 principiile educaţiei în România, între care nu a găsit "patria, nevoia de a lupta pentru ea". "Eu, personal, cred că dacă lucrurile merg tot aşa noi vom pierde în 15-20 de ani unitatea naţională în conştiinţa publică", a apreciat Dinu C. Giurescu.
         Istoricul Ioan Scurtu a remarcat profesionismul autorilor, afirmând că volumul este "foarte binevenit în anul aniversării Trianonului, cartea putând fi prezentată la 4 iunie 2010, când în alte părţi Trianonul a fost aniversat cu mare pompă, vorbindu-se de dictat, dar neamintindu-se de 1947".
"Oamenii politici ai timpului au fost foarte preocupaţi de realizarea politicii de promovare a României, în ciuda opoziţiei Marilor Puteri, prin prezentarea acestui fapt volumul fiind una dintre realizările istoriografice de marcă", a afirmat Ioan Scurtu.
         Istoricul Ionel Calafeteanu a evidenţiat că "la Conferinţa de pace de la Paris a fost o adevărată bătălie, pe care România a câştigat-o cu mari greutăţi". "În momentul în care ni s-a redat statutul de aliat, acesta nu ni s-a oferit pe ochi frumoşi, ci potrivit unor interese ale Marilor Puteri", a spus Calafeteanu.
El a evidenţiat "componenta patriotică" a demersului autorilor, întrebându-se retoric: "Dacă nu ne vom cunoaşte istoria, ne mai îndreaptă ea paşii spre viitor?".
         Ioan Chiper, unul dintre autori, a declarat că volumul reprezintă "imaginea diplomaţiei noastre în afară", adăugând că el trebuie să ajungă în marile biblioteci străine "pentru a contribui la crearea adevăratei imagini a României din lume".
         Profesoara Rodica Moisiuc a atras atenţia că "România este una dintre puţinele ţări care nu are o colecţie naţională de documente diplomatice, care să fie puse la dispoziţia cercetătorilor români şi mai ales străini, spre cercetare şi studiu".
         Profesorul Dumitru Preda a apreciat că în formarea generaţiei actuale de diplomaţi este necesară cunoaşterea istoriei, volumul lansat evidenţiind, potrivit acestuia, punerea bazelor Societăţii Naţiunilor, la care România a avut o contribuţie importantă, precum şi deschiderea ţării noastre spre spaţiul asiatic ori contribuţia românilor din afara ţării la efortul edificării statului naţional unitar român. El a chemat la unirea eforturilor istoricilor pentru publicarea de către autorităţi, peste hotare, a unor asemenea lucrări.
Preda a anunţat că volumul al doilea, în două părţi, şi al treilea vor vedea lumina tiparului în 2011.
          Din partea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, i-a fost decernată Medalia jubiliară "Pasărea Măiastră" şi un album jubiliar Brâncuşi, cu speranţa că acesta va continua şi pe viitor să sprijine cultura naţională."

Material furnizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres si citat de ArtSpirit.ro

         

joi, 4 noiembrie 2010

Romania si criza cehoslovaca. Documente 1938.Invitat:prof.univ.dr.Viorica Moisuc

                                        PAGINI de ISTORIE implineste 20 de ani !!!
              Totul a inceput pe 5 octombrie 1990 la ora 16 si 45 de minute . s-au adunat de atunci peste 1.000 de emisiuni.
              A fost anul 1938 ultimul an de pace? Desigur.Asa ar suna raspunsul standard.Fara a sustine chiar contrariul va invitam sa va formati propria parere,fireste ascultand emisiunea noastra ...Austria fusese  inghitita de Reich insa "Drumul spre Est " al Germaniei naziste abia incepuse. Urmatorul pas avea sa fie pe pamant cehoslovac. Hitler prevazuse pentru a-si anihila victima doua lovituri. Despre prima dintre ele  realizata cu binecuvantarea viitorilor dusmani vom discuta cu doamna prof. univ.dr. Viorica Moisuc. Domnia sa a lansat de curand la sdiul Fundatiei Europene "Nicolae Titulescu",cu sediul in frumoasa vila ce a apartinut marelui diplomat,un volum de documente  ofera o privire obiectiva asupra situatiei dramatice in care se afla Cehoslovacia si pune in evidenta pozitia Romaniei si prestatia diplomatiei sale.
           A acceptat cu adevarat tara noastra o eventuala trecere a trupelor sovietice in drum catre Cehoslovacia amenintata ?
           Care a fost pozitia Romaniei dupa ce,atunci, in toamna lui 1938 se savarsise amputarea unei tari prietene?
           Iata doar doua dintre intrebarile la care emisiunea noastra va incerca sa raspunda.O luna din istoria unei tari, o luna din istoria Europei,doamna profesor Viorica Moisuc ne invita la meditatie
             

marți, 19 octombrie 2010

Primul razboi mondial desfasurare si consecinte.Invata oamenii din experientele tragice ale istoriei?

                            

                       PAGINI de ISTORIE implineste 20 de ani !!!
             Totul a inceput pe 5 octombrie 1990 la ora 16 si 45 de minute.S-au adunat de atunci peste 1.000 de emisiuni.
              "Marele Razboi "a lasat in urma milioane de morti ,o lume traumatizata si hotarata sa evite un cataclism asemanator. Si totusi doar 21 de ani mai tarziu planeta va trai un cosmar si mai terifiant .... Cum a fost posibil? iata doar una dintre intrebarile la care domnul profesor Ion Calafeteanu va incerca sa dea un raspuns. vor mai fi desigur si multe altele ... Com se face,de pilda ,ca o tara mica asa cum era Romania a avut pirderi imense (peste 800.000 de miltari) comparabil cu cele ale unei mari puteri, Marea Britanie ?
Iata si o prezentare a invitatului emisiunii preluata de site-ul Centrului pentru Cercetarea Istoriei Relatiilor Internationale si Studii Culturale "Grigore Gafencu"
Profesor univ.dr. Ion Calafeteanu
Profesor de Istorie Contemporana Universala si Istoria politicii externe a Romaniei. S-a nascut la 3 octombrie 1940 la Verbita. A absolvit Universitatea din Bucuresti, Romania in 1964. Doctor in Istorie al Universitatii din Bucuresti in 1978 cu teza intitulata ''Diplomatia romaneasca in sud-estul Europei, 1938-1941'' (The Romanian Diplomacy in South-Eastern Europe, 1938-1941). Diplomat la Ministerul Afacerilor Externe (1966-1969). Editor al ''Revistei Romane de Studii Internationale'' (1969-1971). Cercetator principal la Institutul de Studii Istorice si Social-Politice (1972-1990). Secretar al Misiunii romane la O.N.U. (New York) (1990-1992). Director adjunct al Accademia di Romania la Roma (1996-1999). Profesor de Istorie Contemporana la Universitatea Valahia din Targoviste din 1995 si la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir din Bucuresti din 2000. A cercetat si conferentiat intens in Austria, Bulgaria, Franta, Israel, Italia, Rusia si SUA.    
Pozitii detinute
Membru al Asociatiei pentru Drept International si Relatii Internationale, memvru al Comisiei romanesti pentru Istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, membru al Comisiei de Istorie militara si membru al Clubului istoricilor ''Nicolae Iorga''. 
Domeniu de cercetare
A participat la numeroase proiecte si a publicat peste 30 de carti despre istoria relatiilor internationale europene in secolul XX si despre politica externa romaneasca, un domeniu in care se numara printre cei mai de seama specialisti. S-a concentrat asupra istoriei relatiilor internationale din Europa de Sud-Est in special perioada interbelica si inceputul celui de al Doliea Razboi Mondial (1939-1941). A scris multe lucrari despre istoria relatiilor romano-ungare, istoria minoritatii evreiesti din Romania si istoria politica a Romaniei in prima jumate a secolului XX. A aratat un interes special pentru istoria emigratiei romanesti dupa  al Doliea Razboi Mondial.
Publicatii relevante:
  - Diplomatia romaneasca in sud-estul Europei, 1938-1940 (Bucuresti: Politica, 1980).
 
- impreuna cu Viorica Moisuc, Assertion of Unitary Independent National States in Central and Southeast Europe (1821-1923) (Bucuresti: Editura Academiei, 1980).
 - impreuna cu C. Botoran, E. Campus si V. Moisuc, Romania si Conferinta de Pace de la Paris (1918-1920) (Cluj-Napoca : Editura Dacia, 1983).
 - impreuna cu C. Popisteanu, M. Babes, S. Radulescu-Zoner, V. Stan and N. Stoicescu, Politica externa a Romaniei (Bucuresti : Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986).
 
- impreuna cu Henryk Batowski, Jacques Bariety, Magda Ormos, Jean Berenger, Dan Berindei, Catherine Durandin et al., Les consequences des traites de paix de 1919-1920 en Europe centrale et sud-orientale (Association des Publications pres les Universites de Strasbourg, 1987).
 - impreuna cu I. Alexandrescu, I. Ardeleanu, C. Botoran, V. Moisuc, I. Chiper, C. Botoran, si I. Talpes, Romania in anii celui de-al doilea razboi mondial (Bucuresti : Editura Militara, 1989).
 
- impreuna cu V. Moisuc si C. Botoran, Tezaurul Romaniei la Moscova (The Romanian Treasure in Moscow) (Bucuresti: Editura Globus, 1993).
 - impreuna cu N. Dinu si T. Gheorghe, Emigrarea populatiei evreiesti din Romania in anii 1940-1944  (Bucuresti : Editura Silex, 1993).
 - Iuliu Maniu - Ion Antonescu: Opinii si confruntari politice (Iuliu Maniu - Ion Antonescu. Opinions and political confrontations) (Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1994).
 - impreuna cu N. Dinu and N. Nicolescu, Grigore Gafencu - Misiune la Moscova, 1940-1941 (Bucuresti : Editura Univers Enciclopedic, 1995).
 - impreuna cu Al. Niculescu, I.C. Popescu, N. Dinu, et al., Romania la Organizatia Natiunilor Unite (Bucuresti: Editura Enciclopedica, 1995).
 - Revizionismul ungar si Romania, (Bucuresti : Editura Enciclopedica, 1995).
 - impreuna cu Viorica Moisuc, Unirea Basarabiei si Bucovinei cu Romania (Chisinau : Editura Hyperion, 1995).
 - Politica si interes national in Romania interbelica (Bucuresti : Editura Enciclopedica, 1996).
 - impreuna cu G. Potra, N. Dinu, C.I. Turcu si N. Nicolescu, Constantin Visoianu - Misiunile mele (Bucuresti : Editura Enciclopedica, 1997).
 - Romani la Hitler (Bucuresti: Editura Univers Enciclopedic, 1999).
 - Politica si exil (Bucuresti : Editura Enciclopedica, 2000).
 - impreuna cu alti autori, Nicolae Iorga (1871-1940) (Editura Universitatii din Bucuresti, 2001).
 - impreuna cu Al. Cornescu-Coren, Romania si criza din Orientul Mijlociu (1965-1971) (Bucuresti : Editura Sempre, 2002).
 - coordonator si autor, Istoria politicii externe romanesti in date  (Bucuresti: Editura Enciclopedica, 2003).
 - Exilul romanesc. Erodarea sperantei (1951-1975) (Bucuresti: Editura Enciclopedica, 2003).
 - impreuna cu alti autori, Istoria Senatului Romaniei (Bucuresti: Editura Monitorul Oficial, 2004).
 
- Scrisori catre tovarasa Ana (Bucuresti: Editura Univers Enciclopedic, 2005).


vineri, 8 octombrie 2010

Prieteni sau dusmani ? Relatiile romano- britanice intre 1939 si 1945.Invitat:profesor univ.dr. Mihai Retegan

                               PAGINI de ISTORIE implineste 20 de ani !!!
             Totul a inceput pe 5 octombrie 1990 la ora 16 si 45 de minute . s-au adunat de atunci peste 1.000 de emisiuni.
             Emisiuinea de astazi il are ca invitat pe domnul profesor Mihai Retegan unul dintre primii nostri colaboratori.Tema este,nu ne indoim, extrem de interesanta.... Vorbim despre relatiile vizibile si invizibile(pana de curand) intre Romania si Marea Britanie in perioada 1939-1945 sacum sunt relevate si revelate de documente britanice studiate la sursa de distinsul nostru invitat.Aflam astfel dintr-un schimb de adrese intre SOE si Foreign Office ca Romania fusese abandnata de MB aliatului sovietic nu doar din punct de vedere militar ci si politic inca din 1942 asadar cu mult timp inaintea inscriptionarii si chiar a fabricarii unui celebru ..servetel.Iata ca dupa zeci de an arhivele ne mai ofera surprize si inca surprize de proportii.

              Mihai Retegan asa cum este prezentat pe site-ul MAE
     Mihai Reteganeste profesor la Facultatea de Istorie din Universitatea Bucureşti, doctor în istorie, premiat de Academia Română în anul 1985. Autor şi coautor al mai multor sinteze, monografii, volume de documente şi culegeri de studii, a scris despre 1968 - Primăvara de la Praga - şi 1989 – Principiul Dominoului. În aprilie 2008,Mihai Retegan a primit din partea Fundaţiei Culturale Magazin Istoric Premiul "Gheorghe Bratianu" pentru volumul "SSI-SOE. Jurnal politic. 1941 - 1944" (Editura RAO, 2007).

vineri, 1 octombrie 2010

Istoria romanilor - puncte de inflexiune

                             PAGINI de ISTORIE implineste 20 de ani !!!
Totul a inceput pe 5 octombrie 1990 la ora 16 si 45 de minute . s-au adunat de atunci peste 1.000 de emisiuni.

        Unul dintre primii nostri colaboratori a fost prestigiosul istoric acad. Florin Constantiniu invitatul editiei de astazi a emisiunii noastre .Tema : Istoria romanilor - puncte de inflexiune
        Am preluat de pe blogul domniei sale  ultima pstare , un punct de vedere pe care l-am gasit extrem de interesnt

În ziarul "România liberă", dl. Cristian Ghinea a sictirit statul român. Perfect de acord cu Domnia Sa. Statul nu este însă o entitate abstractă, ci, cred eu, un ansamblu de trei elemente: a) clasa dominantă, care exercită puterea în societate şi foloseşte statul ca un instrument pentru a-şi apăra poziţia privilegiată, o poziţie ameninţată, cel puţin în principiu, întrucât privilegiaţii sunt o minoritate; b) statul, mijlocul prin care clasa dominantă controlează şi exploatează masa populaţiei; c) masa populaţiei, exploatată şi manipulată de clasa dominantă.
Dacă sictirim statul, atunci trebuie să sictirim toate componentele unei societăţi, în care statul are doar o autonomie aparentă.
Am spus, în repetate rânduri, că, în perioada postdecembristă, România a încăput pe mâna celei mai incompetente, celei mai lacome şi celei mai arogante clase politice din întreaga istorie a poporului român. Voi repeta acest adevăr ori de câte ori voi avea ocazia, în speranţa că el va pătrunde în conştiinţa colectivă a românilor şi că ei vor reacţiona în consecinţă.
Vor reacţiona? O nădejde fără sorţi de împlinire. Românii sunt un popor sleit, confuz, atomizat, incapabil de un act de revoltă, resemnat, supus, gata să accepte orice umilinţă. Un patriotism rău înţeles a făcut pe mulţi cercetători (istorici, filosofi, sociologi, politologi şi alţii) să prezinte o imagine falsă, idilică a românilor. Ei au fost arătaţi, aşa cum am fi vrut noi să arătăm, nu cum eram în fapt. În realitate, românii de astăzi au puţine calităţi şi multe defecte. Unul dintre ele este că sunt năuci, superficiali, incapabili de a se concentra, de a avea o elementară atenţie.
Am pătimit şi pătimesc de pe urma acestui defect, în fond, dintre cele mai puţin grave în raport cu celelalte. În 77 de ani de viaţă, acte şi documente, importante pentru situaţia mea, au trebuit refăcute - cu umblătură şi nervi - pentru că fuseseră emise pe numele Florin CONSTANTIN, în loc de Constantiniu. De astă primăvară, mi-a fost cu neputinţă să rezolv o problemă la ENEL, generată de o facturare greşită: de fiecare dată, mi se spune că problema s-a rezolvat, pentru ca la plată să constat că sunt restanţier! Dacă un nume nu poate fi citit corect, dacă o factură nu poate fi înregistrată corect în calculato , la ce să să ne mai mirăm că ţara este în haos şi ruină?
Vinovatul cel mai mare este poporul român şi, numai după aceea, clasa politică. El a produs-o, el a propulsat-o la putere, el o tolerează să-şi continue nestânjenit jefuirea ţării. Ce poţi să-i ceri unui popor de buimaci, de nătărăi, de resemnaţi? Să-l sictireşti? Nu. Să spunem "Dumnezeu să-l ierte!", pentru că, în plan istoric, românii au decedat ca naţiune.

I.C.Filitti ,un intelectual intrat in politica

Tema emisiunii de vineri 24 septembrie 2010  : I.C.Filitti ,un intelectual intrat in politica

 Invitata este doamna prof .dr. Georgeta Filitti al carei CV impresionant este preluat de pe site-ul Fundatiei Calea Victoriei

 

Georgeta Filitti


Studii: Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1961); doctor în istorie al Universităţii din Cluj (1971).

Experienţă profesională:

- cercetător ştiinţific la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, 1961-1998, până la gradul de cercetător principal I;
- consilier la Fundaţia „Ion Ghica” (1997-2004);
- bibliotecar, şef de secţie la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (2003-2007);
- cercetător principal I la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (din 2007);
- specialist în istoria modernă şi contemporană a României. Editor de documente.
Publicaţii:
- 1973, Les foires de la Valachie pendant la période 1774-1848, teză de doctorat, Editura Academiei;
- 1975-2004, editează Operele lui M. Kogălniceanu (Oratorie, 9 vol., 1864-1891), Editura Academiei, pentru care primeşte premiul Academiei (1983);
- 1978, Enciclopedia istoriografiei româneşti (coautor), Editura ştiinţifică şi enciclopedică (sub tipar, ed. a II-a);
- 1982-2006, editează din opera lui Nicolae Iorga (Opere economice, 1982; Istoria poporului românesc, 1985; Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, 1989; Istoria românilor, vol. VIII, 2006, Editura Enciclopedică; Istoria românilor pentru poporul românesc, 2 vol., 1993, Editura Minerva, BPT);
- 1985-2004, editează opera lui I.C. Filitti (Opere alese, 1985, Editura Eminescu; Jurnal, 1913-1918, în „Revista de Istorie”, 1991-1994, în pregătire o ediţie integrală 1913-1926; Rolul diplomatic al fanarioţilor (traducere din limba franceză), 2002, Editura Dominor; I.C. Filitti, Omul prin operă, 2004, Editura Pegasus press);
- 1991, Documents greco-roumains. Le fonds Mourouzi d’Athènes, în colaborare, Atena, Bucureşti, Centre de recherches néohelleniqués, Académie Roumaine;
- 1996, Comorile unei arhive. Fondurile C.I. Karadja (în colab.), Editura Demiurg;
George
Ciorănescu. Românii şi ideea federalistă, Editura Enciclopedică;
- 1996-2004, editează din opera lui Victor Slăvescu (Note şi însemnări zilnice, 2 vol. (1923-1939), continuă, Editura Enciclopedică;
Viaţa şi opera economistului Eric
Winterhalder, 2002; Finanţele României sub Cuza Vodă, 3 vol., 2003; Viaţa şi opera lui Menelas Ghermani, 2004, Editura Fundaţiei Magazin Istoric);
- 1997, România-Grecia. Relaţii istorice. Documente din arhiva Legaţiei române din Atena, 1941-1947, Editura Demiurg;
Memoriile lui Nicolae Suţu, mare postelnic al Moldovei
, 1798-1871, traducere din lb. franceză, introducere, note şi comentarii, Editura Fundaţiei Culturale Române;
- 1998, Vocile exilului. Antologie. Editura Enciclopedică;
- 2002, Ion Bălăceanu. Amintiri politice şi diplomatice, 1848-1903, traducere din limba franceză, introducere, note şi comentarii, Editura Cavallioti;
- 2003-2006, Călători străini despre ţările române în sec. al XIX-lea. Serie nouă, 1800-1840, 3 vol. (coautor şi prefaţator);
- 2004, Călători români în Grecia. Antologie, Editura Pegasus press
- 2006, Călătorind în timp cu…, Editura Pegasus press; Mileniul românesc (coautor, cu versiune şi în limba engleză), 3 ediţii, Editura Litera Internaţional;
2007 – Testamente. Antologie, Editura Notarom;
Călătorie în timp prin Bucureşti
, Editura Dominor;
Prefeţe:
- 1997, Un plugar de seamă. Dumitru Seceleanu. Documente inedite, Muzeul Agriculturii, Slobozia;
- 2002, Perieţi, odinioară, la vol. Ferma model Perieţi, Muzeul Agriculturii, Slobozia;
- 2004, Un român obişnuit, la vol. I. Filitti, Emigraţie şi călătorie. Un român în Germania, Editura Paideia;Cuvânt înainte, la Paula Scalcău, Grecii din România (ed. a II-a, 2005), Editura Omonia;
- 2006, Cuvânt înainte, la Paula Scalcău, Elenismul în România. O istorie cronologică, Editura Omonia; Avant propos, la C. Iordan, La Roumanie et la Grèce dans le quotidien bucarestois „La Roumanie”, Editura Pegasus press; Cuvânt însoţitor la G. Stoian ş.a.; Slobozia culturală, Editura Star Tipp.
Traduceri:
- Matilla Ghyka, Popasuri ale tinereţii mele; Fericit ca Ulise, Editura Curtea Veche, 2002; acelaşi, Ploaia de stele, Editura Curtea Veche, 2007.
Rubrici permanente:
- Din istoria notariatului, în Revista notarilor publici din România (din anul 2000);
- Odinioară oamenii îşi trimiteau scrisori; România acum 100 de ani, în „Magazin istoric” (din anul 2002); Arhive bucureştene, în revista „Biblioteca Bucureştilor” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.
Alte activităţi:
- peste 400 articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, în volume omagiale, enciclopedii, culegeri tematice. Apoi referate, recenzii, dări se seamă, polemici;
-conferinţe anuale la Universitatea „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte (din 1985), emisiuni TV (din 1973),radio (din 1975), conferinţe în străinătate (Grecia, Franţa, Germania);
- colaborări cu Institutul de studii neo-elene din Atena, vicepreşdintă a Societăţii de studii neo-elene din România; vicepreşedintă a Fundaţiei europene „Nicolae Titulescu”;
- participări în comisii de evaluare, masterat, doctorat, membră în consilii ştiinţifice (muzee, institute).

Ateliere si evenimente cu Georgeta Filitti

calea_victoriei_hotel_metropol-h240

Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei (3)

Va invitam la zece ateliere de istorie si cultura a...  [Citeste mai mult]
conacul-bellu-04

Istoria romanilor prin familii: 6. Familia Bellu (vizita la Conac)

Va invitam sa descoperim impreuna povestea familiei Bellu,...  [Citeste mai mult]
alexandru_moruzi_la_curtea_noua

Istoria românilor prin familii: 5. Familia Moruzi

“Din satul Moruzanda Trebizondei, pe tronurile Tarilor...  [Citeste mai mult]
irina-si-grigore-sutu

Istoria românilor prin familii: 4. Familia Sutu

Familia Sutu, originiara din Epir si activa la...  [Citeste mai mult]
regina_maria1

Istoria românilor prin familii: 1. Familia Regala

Seria evenimentelor dedicate marilor familii care au marcat...  [Citeste mai mult]
printesa_elena_cantacuzino02

Istoria românilor prin familii: 3. Familia Cantacuzino

Palatul Cantacuzino – astazi Muzeul National George...  [Citeste mai mult]
petre_mateescu_-_dora_distria

Istoria românilor prin familii: 2. Familia Ghica

Familia Ghica este o familie albaneza care s-a impamintenit...  [Citeste mai mult]
ce_mincau_romanii

Ce mincau romanii: de la mesele domnesti la banchetele interbelice

Istoricul Georgeta Filitti ne va plimba cu mult farmec,...  [Citeste mai mult]
bal_palatul_stirbei_1843

Bucuresti - orasul bucuriei

Cum se distrau romanii odinioara ( de la 1800 pina la 1945)...  [Citeste mai mult]
250px-marthe_bibesco_boldini

Bucuresti - Micul Paris

In aceasta intilnire, derulata intr-o somptuoasa cladire...  [Citeste mai mult]
belleepoque1

La Belle Epoque in Bucuresti

Istoricul Georgeta Filitti ne va povesti, in data de 17...  [Citeste mai mult]
bucxviii-h240

Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei

Vom povesti despre cum s-a nascut Bucurestiul, ce era Podul...  [Citeste mai mult]
bucxviii-h240

Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei (2)

Durata curs: 10 ateliere Frecventa: saptamanal, simbata Cost...  [Citeste mai mult]

Bucuresti - Istorie & Arta - alte ateliere si evenimente

piata-victoriei1

O călătorie în oraşul interbelic

Din piaţa Victoriei în piaţa Dorobanţi. Oraşul care ne...  [Citeste mai mult]
mahalaua_calicilor

Bucurestiul intunecat: De la Stroe Fulgeratu’ la «Tata Moşu»

Istoria celor fără de istorie continuă  să fie o temă...  [Citeste mai mult]
podul-mogosoaiei

Promenada pe Podul Mogosoaiei - Calea Victoriei

Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi străzi ale...  [Citeste mai mult]

marți, 21 septembrie 2010

"Istorie si politica in Romania comunista " - o recenta aparitie editoriala semnata: Apostol Stan

O emisiune despre timpuri vechi si  ...nu tocmai, despre mituri create de propaganda ,despre manipulati si manipulatori....

Autorul cartii, Apostol Stan, si mai tanarul sau coleg Cristian Vasile, vorbesc astazi despre ieri.                                                

În colecția coordonată de Adrian Cioroianu la Curtea veche, a apărut volumul de memorii ale lui Apostol Stan.

Cartea “se vrea o reflectare a unei interdependențe și interpenetrări a istoriei cu politica pe parcursul unei jumătăți de secol. Ea reprezintă și o istorie politică a unei Românii interconectate cu lumea comunistă și cu Occidentul democrat-liberal. Pe de altă parte, ea constituie un studiu de caz, al Institutului de Istorie N.Iorga al Academiei ROmâne, cel mai important centru istoriografic din țară, căruia i se dicta cum trebuia oglindit trecutul nostru, de la începuturile Evului Mediu, traversând epoca regenerării naționale și a unității statale realizate în 1918, prin făurirea României Mari, și ajungând până în anii celor două războaie mondiale și ai instaurării comunismului (epoca contemporană). Autorul… urmărește relația dintre politică și istorie în diferitele faze ale comunismului. În acest sens, el dezvăluie procesul de scriere și rescriere a istoriei, determinat de și trecut prin numeroase meandre politice sinuoase. El descrie, de asemenea, modalitatea în care aceeași istorie deformată era larg difuzată prin școli, universități și mass-media în scop propagandistic, ca o formă de modelare a mentalului colectiv, mai importantă decât ideologia”.

http://cristianpreda.ro