marți, 27 martie 2012

A.D.Xenopol ,un enciclopedist .

        Il vom evoca in emisiunea de astazi peA.D.Xenopol ,o personalitate despre care se vorbeste din pacate foarte putin in vremea noastra desi ....desi , deopotriva istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar si ,a marcat  ca istoriograf si in general ca om de cultura nu doar epoca in carea trait  fiind un adevarat reper cel putin in ceea ce priveste tratarea stiintifica ,modena a istoriei .


         S-a nascut "în 23 Martie 1847 în Iasi, mahalaua Păcurari în niste case de zestre ale mamei mele... Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerete, în urma unei dureri sufletesti, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galati. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i dădu numele de Dimitrie si-i schimbă tot odată si familia din Brunswick în Xenopol, adică „fiul străinului”.” Dupa cum marturiseste in  Istoria ideilor mele .
         A studiat in Germania   filosofie, drept si istorie obtinand titlurile de doctor în drept la Berlin si a cel în filosofie la Giessen, în acelasi an, 1871.
         Dupa o scurta perioada in care a lucrat in magistratura se dedica studiului istoriei devenind ,prin concurs ,titular al Catedrei de Istorie a Romanilor iar apoi, tot prin concurs, si al Catedrei de Istorie Universala la Universitatea din Iasi .
         Despre savantul A.D.Xenopol autor ,intre altele a  primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român ("Istoria românilor în Dacia Traiană", 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912) ne va vorbi eminentul istoric , domnul academician Alexandru Zub ,

multa vreme directorul Institutului de istorie din Iasi ce poarta numele lui Xenopol .
        Vom evoca atat vasta sa opera cat si aspecte definitorii ale biografiei sa staruind si asupra recunoasterii europene a valorii sale . 

luni, 19 martie 2012

RADIOGRAFIA UNEI TRADARI.Cazul colonelului Alexandru D. Sturdza

          Vom fi constatat cu totii ca istoriografia noastra ,cu precadere cea din vremea "comunismului national" dar ,poate surprinzator (in oarecare masura) si cea din zilele noastre ,vadeste multe scrupule si precautii in a trata subiecte ce tin de fondul principal de calitati ale romanilor .Asadar ,din cele mai vechi timpuri ,romanii se aveau ca fratii ,erau cu totii drepti ,cinstiti si curajosi ,domnitorii tineau cu poporul iar boieriierau erau fie patrioti fie exploatatori ( in functie de epoca ) !Nu tradare nu coruptie ( decat daca servea ca exemplu demonstrativ pentru a argumenta superioritatea noii oranduiri) ......
          Desigur astazi situatia s-a schimbat sau este pe cale sa se schimbe si unul dintre argumente este aparitia lucrarii despre care vom discuta in emisiunea de astazi :


    Invitati sunt autorii : prof.univ.dr. Maria Georgescu  si prof.univ.dr. Petre Otu ,presedintele Comisiei Romane de Istorie Militara . 
   Vom vorbi asadar despre  tradare si despre un tradator cu totul diferit de profilul standard al unui astfel de "erou ".Tocmai de aceea atunci  cand ,pe data de 6 februarie 1917, colonelul Alexandru D. Sturdza, împreuna cu aghiotantul sau, locotenentul Constantin Wachmann, dezertau din armata româna, trecând în tabara germanilor ,fapta lor asa cum aprecia Constantin Kiritescu " a produs o impresie deprimanta in armata si populatie.......a zdruncinat intrucatva increderea pe care tara si armata o puneau in fruntasii lor ". Colonelul Alexandru D. Sturdza apartinea uneia dintre cele mai vechi si importante familii din Romania ,beneficiasse de o educatie aleasa si de excelente studii militare absolvite cu stralucire in scolile celui de al doilea Reich .Tatal sau ,Dimitrie sau Mitita Sturdza fusese cel mai apropiat colaborator al lui Ion C.Bratianu ,urmasul sau la conducerea Partidului National Liberal ,ministru si prim ministru in repetate randuri dar si un distins om de cultura.
Dimitrie A. Sturdza

Petre Carp

        El dar si de la mama sa Zoe Cantacuzino si ea descendenta a unei nu mai putin cunoscute familii princiare  ,Alexandru , nu puteau oferi unicului vlastar decat oeducatie deosebita . sa ne gandim doar cum va fi aratat copilaria petrecuta in ambianta castelului de la  Miclauseni ,proprietatea familiei . vom face insa mentiunea ,importanta pentru destinul sau ,ca de mic i s-a inculcat si un puternic sentiment progerman si unul la fel de puternic ...antirusesc. Nici intrarea ,prin casatorie ,in familia lui Petre Carp ,cunoscut pentru aceleasi optiuni politice ,nu avea fireste sa-i schimbe sentimentele .
       A incercat ,dupa studii ,la intoarcerea in tara sa reformeze armata folosind experienta dobandita in germani sau pe cea castigata in perioada in care a servit ca atasat militar in Franta si Belgia S s-a razboit cu mentalitati vechi dar si cu resetimentele pe care le trezea situatia sa speciala de fiu al Primului Ministru si in ace;asi timp Ministru de Razboi .Succesele au fost lipsite de importanta insa a provocat antipatii durabile.
       Educatia si formatia intelectuala l-au condus pe Alexandru Stturdza la concluzia ca tara a ales un drum gresit intrand in Antanta iar exacerbarea personalitatii l-a impins catre tradare.Considera ca isi indeplineste astfel indatorirea patriotica de a determina si a conduce o miscare de masa care sa aduca Romania in  tabara Puterilor Centrale ,acolo unde era convins ca ii este locul .iata ce scria in manifestul pe care il adresa armatei romane :                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 
               "Eu, Colonelul D.Surdza, cu care v-ati luptat cot la cot, va trimit urmatoarea vorba:
În fruntea voastra vreau sa fac o ostire noua, bine înzestrata cu masinile razboiului si bine condusa de sefi inimosi. Cu ea vreau sa scapam ceea ce s-a perdut, sa alungam din tara pe jefuitorul rus si sa facem ca mai repede sa ne reîntoarcem la vetrele noastre. Ne vor ajuta la aceasta cei doua sute de mii de prizonieri Români, pe care îi voiu scapa..............Ati fost amagiti de cei mari prin cuvinte înselatoare despre un ideal national; ati vazut, cum acest ideal s-a prabusit din cauza usurintei si ticalosiei lor. Treziti-va si nu mai credeti minciunele ce vi se spun. ........ Lepadati-va de acei ce v-au înselat amar. Ati jurat credinta Tarei Românesti, iar nu unor netrebnici care va conduc la pieire.
Daca aveti încredere în bratul vostru, în mintea si sfatul meu, veniti îndata la mine. Va astept în muntii Vrancei. Veti capata semne de la mine. Voiu elibera pe prizonierii nostri. Totul este pregatit. Cu ei vom forma o oaste noua si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vitejeasca, cu care vom recuceri ce s-a perdut, vom reîntregi ce s-a stricat si vom da afara pentru totdeauna pe netrebnicii cari ne-au adus în starea de azi.
Treceti fara întârziere cu arme cu tot spre mine.
Sa scapam România. Dumnezeu va binecuvânta fapta noastra.
Colonelul Alexandru D. Sturdza "
             Spre cinstea lor militarii armatei romane nu l-au ascultat si l-au tratat asa cum a meritat fapta sa incalificabila . Aceeasi atitudine de respingere au avut-o si prizonierii romani din lagarele Puterilor Centrale . Tratat cu dispret chiar de cei in favoarea carora tradase ,colonelul Sturdza va fi avut dimensiunea reala a actului sau. Iata cum a fost el prezentat soldatilor de unul dintre eroii razboiului ,gheneralul Eremia Grigorescu:
    " Soldati!
       Astazi ... trebue cu sufletul îndurerat sa va spun despre o fapta murdara, care a fost comisa de catre unul care pâna-n ziua de 24 ianuarie a stat în mijlocul vostru, lipsit de rusine, si care, sub frumoasa uniforma româneasca, a ascuns un suflet strain si murdar.
E vorba de un tradator, de fostul Colonel A.D. Sturdza.
Nascut si crescut pe pamântul românesc, cu avere, renume si îmbogatit prin sudoarea muncei voastre, a gasit de cale, tocmai acum, când scumpa noastra tara se afla în pericol, sa calce juramântul dat Regelui, drapelului si patriei si sa treaca în rândurile inamicului.
                Fapta fostului Colonel Sturdza este o crima, comisa de un om fara minte, de un nebun. Acest criminal însa, nu se multumeste numai de a trece în rândurile inamicului; el cauta sa mareasca crima, din momentul ce ameninta scumpa noastra tara si ne pune viata în pericol.
                El nu se multumeste sa se vânda, nu se multumeste sa tradeze planul nostru de razboi inamicului, ci intentioneaza ceva mai mult: voeste, din soldatii nostri ce se gasesc prizonieri la inamic si din dezertori, sa formeze o noua armata si cu aceasta sa lupte contra voastra si astfel sa stropeasca cu sângele fratesc pamântul nostru românesc.
               Voeste din lupta frateasca sa aduca inamicului victorie. Victorie pentru Germani, pentru Unguri, pentru Bulgari si pentru Turci, inamicii nostri de astazi, inamici de secoli.
                În ratacirea lui, fostul Colonel Sturdza cauta pe pamântul nostru si prin manifeste aruncate din aeroplane, sa va sfatuiasca sa-l urmati; el vrea sa va miste la asemenea pas, sa faceti la fel cu el acest miselesc fapt, cu credinta ca, cu cât mai multi îl vor face, cu atât mai bine pentru el.
               El va chiama ca sa luptati alaturi de inamic si va fagadueste cerul si pamântul.
Bravi soldati! Nu va lasati amagiti de vorbele unui criminal si tradator de tara. Nu uitati ca ati jurat credinta Majestatei Sale, Regelui, tarei si drapelului.
Fiti si ramâneti credinciosi juramântului vostru! (…) "
               Condamnat la moarte ,colonelul Alexandru D. Sturdza nu a mai revenit niciodata in tara. A ales sa traiasca in Germania cu dorul ptriei in suflet si cu convingerea ca tradarea a fost tocmai o manifestare de patriotism ......
               Ascultati emisiunea noastra pentru a intelege traseul pe care un om harazit unui destin deosebit il parcurge in sens invers ,pana la conditia de paria .

marți, 13 martie 2012

Politici culturale comuniste in timpul regimului Gheorghe Gheorghiu - Dej



             "Aparatul cultural romanesc din timpul regimului Gheorghiu - Dej ,alcatuit dintr-o pletora de directii ,servicii ,comisii ,comitete ,consilii ,toate in structura guvernului ,executa cu obedienta indicatiile trasate de sus in josde o liota de inspectori ,instructori ,sefi de sector dun structura Sectiei de Propaganda si Agitatie a Comitetului Central.....Dupa multe zeci de ani ,in acest labirint birocratic si ideologic ii este dat sa intre ,ci doar unui cercetator curajos ,tenace si avand exercitiul certificat al investigatiei si analizei istorice ."
                                                                         Vladimir Tismaneanu

     Cercetatorul care s-a incumetat sa demonteze sa cerceteze si sa analizeze functionarea unui angrenaj ce viza in primul rand crearea "omului nou"este invitatul emisiunii noastre dl.dr.Cristian Vasile ,cercetator la Institutul "Nicolae Iorga" al Academiei Romane .

      Vom discuta despre aceasta lucrare aparuta la Editura Humanitas insistand asupra unor aspecte definitorii in ceea ce priveste functionarea acestei componente esentiale in accelerarea comunizarii Romaniei.
       Vom vorbi asadar despre importanta modelului sovietic si proportia in care a ghidat organizarea culturii in Romania din vremea regimului Dej ,despre importanta pe care elta comunista o acorda culturii sau responsabilii pe care partidul ii numise in pastorirea acestui domeniu.
      Ne vom referi si la cazuri de demascare cum ar fi cel al lui Alexandru Jar sau Laszlo Folders incercand sa decelam care erau temerile pe care anumite tendinte ,chiar timide ,de liberalizare a culturii le provocau conducatorilor de atunci ai destinelor tarii mai ales dupa Congresul XX al PCUS si Revolutia anticomunista din Ungaria .
          Iata-le in sinteza asa cum apar intr-un document al Sectiei de Propaganda si Agitatie : "Folders a deformat esenta tezelor Congresului XX al PCUS ,indreptandu-si atacul exclusiv impotriva dogmatismului si ignorand complet oericolul ideologiei burgheze ,al revizionismului .Folders nici n-a vrut sa auda despre pericolui liberalismului,al revizionismului,in schimb descopera la fiecare pas grave greseli provenite ,chipurile din <cultul personalitatii>si dogmatism.Fidel acestei conceptii el a combatut in mod unilateral,exagerat si deformat ,idilismul si schematismul in literatura si a <uitat > total de influentele negativismului si liberalismului.Folders a fost unul dintre principalii exponenti ai teoriei <liberalizarii> vietii literare din tara noastra ,unul dintre cei care ,sub pretextul unei mai mari <libertati>,doresc de fapt introducerea <libera> a unor idei si conceptii burgheze ,reactionare ."  
          Edificator credem ...... 
       

miercuri, 7 martie 2012

Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină


        Lucrarea cu acest titlu ne deschide o perspectiva inedita asupra trecutului. Autorul,domnul profesor Bogdan Murgescu - invitatul emisiunii noastre ,"aruncă asupra Ţărilor Române, în perioada secolelor XVI-XIX, o privire economică. Acesta este aspectul cel mai şocant pentru cei care nu suntem familiarizaţi cu istoria economică, ceea ce reprezintă o adevărată provocare." dupa cum sublinia la lansare ,prof.univ.dr. Ioan Pânzaru.

       Aceasta tratare inedita a istoriei ,pentru realizarea careia trebuie sa ai o cultura si o practica deosebite a fost remarcata si de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României care a caracterizat deopotriva  autorul si opera:
      "Bogdan Murgescu este un istoric puţin obişnuit în peisaj pentru că se ocupă, cu multă tenacitate, de două domenii pe care majoritatea colegilor noştri nu le abordează – istoria economică şi socială ............Volumul este o oglindă a unei palete largi de subiecte pe care Bogdan Murgescu le abordează cu succes, la nivel european. Un aspect foarte important din volum este raportul dintre politică, diplomaţie şi ideologie prin reevaluarea rolului unor nume sfinte în istoriografia naţională. De puţine ori ai ocazia să citesti pagini atât de raţionale despre nume sacre ale istoriei noastre, ca Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul."


      Iata si o succinta biografie stiintifica profesorului Bogdan Murgescu ,preluata de pe site-ul Cercului de Societate si Cultura :

       "Bogdan Murgescu este prof.univ.dr la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi din 2011 preşedinte al Societăţii de Ştiinte Istorice din România. În 1998 este distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI lea (1996). Alte lucrări publicate: Istorie românească – istorie universală (600 1800) (1994), A fi istoric în anul 2000 (2000), Istoria României în texte (coord., 2001). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie (coord., 2007) şi România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 2010) (2010), volum distins în 2011 cu Premiul „Historia Magistra Vitae”, Premiul „CriticAtac” şi Premiul „Eugeniu Carada” pentru Economie .A consemnat drd. Simona Barbu, membru fondator CSC "
                 Esta asadar o emisiune in care vom vorbi despre Stefan cel Mare ,Mihai Viteazul ,Dimitrie Cantemir sau despre filorusismul romanesc ,lupta antiotomana dar ....altfel .