Ferdinand de Lesseps"Marele Francez"(1805-1894)

           A fost o vreme, vremea lui Caragiale,cand Panama in calitate de substantiv comun (asadar panama ) era un sinonim al excrocheriei de mari dimensiuni, insotita fireste de coruptie la nivel inalt.Pe buna dreptate am spune daca luam in seama ca falimentul "Companiei Universale a Canalului Interoceanic Panama "  a provocat ruinarea a 85.000 de mici actionari,un sir de acuzatii si de procese intentate unor puternici ai vremii, condamnari dar ......  nu si executarea lor.
           Vorba lui Hitchock insa,nu despre coruptie vom vorbi noi in emisiunea de astazi,oricum lumea avea sa vada si sa se uimeasca de multe alte "inginerii"... vom vorbi despre o mare personalitate care a marcat fara indoiala epoca sa : Ferdinand de Lesseps. Numele si prestigiul sau au contribuit cu voie sau fara de voie la credibilizarea initiativei de a lega Atlanticul de Pacific taind istmul Panama.Si din nou vom spune - pe buna dreptate - caci Ferdinand de Lesseps reusise infaptuirea unui proiect visat inca din antichitate, saparea Canalului de Suez.Diplomatul si antreprenorul de succces devenise astfel una dintre cele mai cunoscute si respectate pesonalitati ale Frantei, fiind supranumit chiar"Marele Francez".




 Ferdinand de Lesseps ( 19 noiembrie 1805 - 7 decembrie 1894)

                   Cum a ajuns de Lesseps la o asemenea notorietate, care este povestea celor doua intrprinderi faraonice,cat adevar si cata fictiune ii insotesc posteritatea ? Iata doar cateva dintre intrbarile la care incearca sa dea raspuns dialogul purtat cu invitatul emisiunii,domnul profesor dr. Marian Stefanescu de la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.

Memorialul de la Sighet si Scoala sa de Vara (2010)

         Nu cred ca exista in Romania un loc mai incarcat de tristete.Totusi,aparent paradoxal,dupa vizitarea Memorialului te simti altfel,nu doar mai linistit ci si mai increzator,mai convins ca istoria judeca,da chiar sentinte prin cei care au acces direct la ADEVAR.Tocmai aici sta ,cred, valoarea acestui loc insufletit pentru noi de Ana Blandiana, Romulus Rusan si ehipa pe care o coordoneaza : ne ajuta sa vedem trecutul comunist asa cum a fost....Este un loc special in care se intampla lucruri speciale. De exeplu Scoala Memoriei care a implinit treisprezece ani.
                 Tema concursului pentru elevi a fost in acest an:            
                 Ce ganditi si simtiti in fata fenomenului coruptiei, despre care se vorbeste atat de mult? Credeti ca exista un raport intre coruptie si libertate? Sunteti in stare sa imaginati o solutie care sa puna capat acestui flagel?
 Profesorii au concurat si ei pentru un loc in bancile scolii.Iata si tema pecare aau fost invitati sa o dezvolte:
                 Va rugam sa comentati raportul dintre libertate, reziduurile comuniste din societatea romaneasca de azi si coruptie. Cum credeti ca trebuie prezentat elevilor acest flagel, suportat sub diverse forme de istoria noastra?
                  Cum s-a desfasurat evenimentul in acest an ? Va invit sa aflati cea mai autorizata opinie, aceea a domnului Romulus Rusan :

Memorialul de la Sighet şi Şcoala sa de Vară

            Şcoala de Vară de la Memorialul Sighet (rector Stéphane Courtois, moderator Romulus Rusan) a ajuns – incredibil – la a XIII-a ediţie. Incredibilul vine din faptul că, de la un an la altul, continuarea sa a stat sub semnul întrebării. Din motive financiare, evident, dar de fiecare dată având alături fundaţia germană „Konrad Adenauer”, care în funcţie de bugetul ei şi-a unit eforturile cu ale Fundaţiei Academia Civică.

            Primele cinci ediţii ale Şcolii s-au suprapus cu lucrările faimoaselor simpozioane de la Sighet, organizate tot de Fundaţia Academia Civică timp de 10 ani (între 1993 şi 2002). În cele zece manifestări ştiinţifice masive (3-400 participanţi la fiecare) a fost parcursă cronologic istoria perioadei 1945-1989 din punct de vedere al cercetătorilor şi al martorilor, iar Şcoala de Vară era, în acest timp, o „rezervaţie a juniorilor” (elevi între 13 şi 18 ani), care participau pur şi simplu la lucrări, fără a avea un cuvânt de spus. Am socotit că era cea mai bună modalitate de a preda ştafeta către noua generaţie care se năştea. Şi într-adevăr, de-a lungul anilor, adolescenţii de atunci s-au dovedit personalităţi care, după absolvirea facultăţii, aveau să se afirme în varii domenii.

            Începând cu anul 2002, Şcoala de vară a devenit independentă de simpozioane. Programul ei era organizat nu pe teme cronologice, ci pe personalitatea fiecărui conferenţiar. Expunerea, completată de dialogul ulterior (acesta durând uneori mai mult decât conferinţa) a dat dinamicitate şi efervescenţă lucrărilor. An de an, am publicat acest amalgam de teme şi dezbateri, în Colecţia „Şcoala Memoriei”, care a devenit un reper editorial, aşa cum, între 1993 şi 2002, lucrările simpozioanelor alcătuiseră cele zece volume ale Colecţiei „Anale Sighet” (peste 7500 pagini).

            Anul acesta, şcoala de vară a întrunit 60 elevi şi 30 profesori secundari (din anul 2008 am inclus în componenţa şcolii şi profesori de Istorie, în dorinţa multiplicări cunoştinţelor). Impresia de mecanism bine rodat a fost dată atât de eterogenitatea conferenţiarilor, cât şi de armonizarea temelor. Dacă Stéphane Courtois a vorbit despre condiţiilor destrămării Uniunii Sovietice, compatriotul său Thierry Wolton s-a ocupat de complicatul dosar al relaţiilor franco-sovietice. Sindicalistul de la „Solidarnosc” Jerzy Borowczak a discutat cu auditoriul despre problemele Poloniei actuale. Elena Postică (directoarea adjunctă a Muzeului Naţional de Istorie de la Chişinău) şi Vasile Soare (fost ambasador al României în Kazahstan) au descris calvarul deportării etnicilor români din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia şi Asia Centrală. Helmut Müller-Enbergs a descris activitatea Oficiului de Studiere a Documentelor Stasi”, iar Katharina Kilzer (tot din Germania) a urmărit atitudinea presei germane faţă de România de-a lungul diferitelor etape ale dominaţiei comuniste. Dacă Alexandru Zub a făcut un excurs imagologic în teoriile istoriografiei contemporane, Basarab Nicolescu a evocat (cu documente din propria familie) soarta prizonierilor de război din Siberia. Teodora Stanciu a citit o impresionantă scrisoare trimisă Şcolii de Vară de Monica Pillat, despre recuperarea din Arhivele CNSAS a romanului „Aşteptând ceasul de apoi” pentru care  tatăl său, scriitorul Dinu Pillat, a fost condamnat la 25 ani închisoare. Tot despre activitatea CNSAS a vorbit istoricul Virgiliu Ţârău, care a enumerat principalele realizări ale instituţiei al cărei vicepreşedinte este. O la fel de incitantă comunicare a susţinut arhitectul Gheorghe Leahu, care a evocat anii săi de formare profesională, precum şi marile daune provocate, în anii ’80, arhitecturii româneşti, de către regimul Ceauşescu.

            De un interes aparte s-a bucurat masa rotundă „După 20 de ani: De la Piaţa Universităţii la Alianţa Civică”, în care şase protagonişti ai mişcării civice (Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu, dr. Nicolae Constantinescu, ing. Ion Mănucu, Romulus Rusan şi Alexandru Zub) au radiografiat cu argumente convingătoare dramaticul an 1990 (proclamaţia de la Timişoara, Piaţa Universităţi, mineriadele din 13-15 iunie, „marşul în alb” din 13 iulie şi, în sfârşit, crearea în noiembrie a Alianţei Civice, organizaţia care a stimulat opoziţia, ducând la crearea Convenţiei Democratice din România şi oprind asaltul violent al forţelor neocomuniste ce tindea să monopolizeze puterea.

            De un interes documentar aparte s-a bucurat, de asemenea, expunerea profesorului spaniol Jose Maria Ballester, fost director al Patrimoniului Cultural al Consiliului Europei, care a evocat vizita sa în România, în 1994, ca şef al delegaţiei care a expertizat proiectul depus la Strasbourg de poeta Ana Blandiana prin care urma să se dezvolte Memorialul de la Sighet (primul memorial al victimelor comunismului din lume).

            Şcoala de Vară a mai inclus în program un recital al baritonului Dan Iordăchescu, precum şi câteva filme documentare, rulate chiar în incinta fostei închisori.

            În paralel cu vizitarea celor peste 50 de săli ale Muzeului au fost vernisate încă două („România închisorilor” şi „Comunizarea învăţământului”). Un moment impresionant s-a petrecut la Cimitirul Eroilor, unde elevilor şi profesorilor le-au fost arătate urnele cu pământ aduse, simbolic, din locurile unde s-a murit pentru libertate în timpul teroarei comuniste.

            După decernarea premiilor de participare, a premiilor „Dr. Miron Costin” şi „Ing. Gheorghe Arvunescu”, au fost distinşi cu diplome şi câţiva tineri care s-au remarcat în programul de istorie orală al Fundaţiei Academia Civică.

            Iar la sfârşit, ca să nu uite că au fost timp de opt zile în Maramureş, invitaţii Şcolii de Vară au făcut o excursie de neuitat pe Valea Vaserului, între Vişeul de Sus şi Paltinul, cu o „mocăniţă” (ultima) rămasă din perioada interbelică şi repusă în funcţiune de un întreprinzător elveţian.

Romulus Rusan

                Ne propunem si noi sa vorbim in emisiunea de astazi despre prezent,prin trecut,despre comunism, mentalitati si coruptie despre actiune sau resemnare ,despre un viitor pe care incecam sa- intrezarim altfel decat pare a ni se arata.
                Invitată in direct este Ioana Boca, directorul executiv al Fundaţiei Academia Civică. Au mai fost invitaţi să vorbească, prin telefon, despre experienţa de la Şcoala de Vară de la Sighet, elevii Marius Ştefan Deaconu, Colegiul Naţional  „Emanuil Gojdu” Oradea, Marius Andrei, Colegiul National de Informatica Tudor Vianu Bucureşti, Ştefan Baghiu, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra Neamţ, şi profesorii de istorie Cornelia Ciupitu, Grupul Şcolar "Ilie Murgulescu", Craiova şi Mirel Dorin Răduţi, Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" Petroşani.

Eugeniu Carada, un personaj si o personalitate.

                   Emisiunea este dedicata uneia dintre cele mai interesante personalitati ale istoriei noastre.Eugeniu Carada a fost unul dintre cei mai influenti oameni politici ai Romaniei celei de a doua jumatati a veacului al XIX -lea si al iceputului celui urmator. Nu I-au placut insa "luminile rampei",nu si-a tradat niciodata convingerile chiar daca sustinerea lor l-a adus in conflicte mai mult sau mai putin deschise cu Voda Cuza, Carol I,ori fruntasi ai partidei conservatoare.Evocarea ne-a fost sugerata de calitatea comunicarilor prezentate,pe aceasta tema, de distinsi istorici la unul dintre evenimentele organizate de BNR pentru omagierea celor 130 de ani ai existentei sale, Eugeniu Crada fiind cosiderat cttitorul acestei institutii.Doi dintre conferentiari :acad.Dan Berindei,vicepresedinte al AR si prof.univ.dr Ion Bulei  sunt si oaspetiii Paginilor de Istorie.
                  Asadar,cine a fost Eugeniu Carada ?Veti afla ascultand emisiunea noastra. Iata doar cateva  repere biografice publicate si preluate din revista ISTORIE si CIVILIZATIE condusa de doamna Georgeta Dimisianu

Eugeniu

            EUGENIU CARADA s-a  născut  la  Craiova,  la  29  noiembrie/11 decembrie 1836. Părinţii lui au fost  Nicolae  Carada şi Petriţa Slăvitescu. Mult timp biografii au susţinut că, după originea tatălui, Carada ar fi fost francez. Familia Slăvitescu era o veche familie de boieri olteni, pe care îi găsim menţionaţi în documente din secolul al XVII-lea.

A făcut studiile la Colegiul Naţional din Craiova şi a urmat, în paralel, cursurile   Institutului Francez din capitala Olteniei. Apoi a frecventat cursurile de la Collège de France, din Paris. Avea să-şi completeze ulterior, tot în capitala Franţei, studiile în domeniul juridic, economic, literar şi al ştiinţelor politice.

           În anul 1854, Carada a venit la Bucureşti, fiind pentru câteva luni şeful de cabinet al ministrului instrucţiunii, Grigoriţă Bengescu.

Trei ani mai târziu, a fost ales deputat în consiliul municipal al oraşului de către populaţia cu drept de vot din mahalaua Schitu Măgureanu. În 1866 Carada a devenit ajutor de primar (unele surse bibliografice afirmă chiar că ar fi fost ales primar al Bucureştiului). Eugeniu Carada s-a dovedit a fi unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai Unirii Principatelor, fiind secretar al Adunării ad-hoc a Ţării Româneşti, punându-şi condeiul în slujba cauzei unioniste. 

          A devenit apoi unul dintre cei mai activi opozanţi ai lui Cuza (motiv pentru care a şi fost arestat de mai multe ori) şi a contribuit la detronarea acestuia.

Carada a fost unul dintre cei mai importanţi şi respectaţi ziarişti ai epocii după Unirea Principatelor. După venirea sa la Bucureşti, tânărului Carada i-au fost publicate câteva articole în ziarele „Naţionalul” şi „Timpul”, dar adevărata carieră de ziarist a început odată cu intrarea, în toamna anului 1859, în redacţia publicaţiei liberale “Românul”, aflată sub conducerea lui C.A. Rosetti.

        Carada a fost angajat la început ca secretar de redacţie, dar consecvenţa cu care îşi îndeplinea atribuţiile, cât şi marele său talent l-au adus în scurt timp la conducerea administraţiei ziarului. Prin munca sa susţinută, Carada a transformat „Românul” dintr-o publicaţie periodică într-una cotidiană, fapt remarcabil în epocă.

Până în 1872, când a plecat din nou în capitala Franţei,  Carada s-a implicat adânc în viaţa politică a României.  A fost ales de două ori deputat, iar în 1870 a fost unul dintre autorii mişcării revoluţionare de la Ploieşti, prin care s-a încercat detronarea Principelui Carol. Acest episod a marcat pentru totdeauna relaţia sa cu şeful statului, Carada refuzând de acum încolo orice funcţie care ar fi necesitat învestirea prin decret regal, cu toate că a sfârşit prin a-i purta un deosebit respect monarhului român.

         În timpul războiului pentru cucerirea independenței de stat, Carada s-a implicat direct în organizarea armatei române şi în coordonarea acţiunilor de logistică în vederea asigurării materialului de război.

Din 1880, momentul înfiinţării Băncii Naţionale a României, activitatea lui Carada s-a desfăşurat mai mult pe tărâm economico-financiar. Deşi a refuzat să fie guvernatorul institutului de emisiune, propunându-l pentru această funcţie pe Ion I. Câmpineanu, Carada a ocupat, din 1883 până la moarte, funcţia de director în cadrul instituţiei, coordonând practic întreaga activitate a acesteia.  Refuzând postul de guvernator, Eugeniu Carada a acceptat în schimb însărcinarea ce i s-a dat de către Guvernul român de a se ocupa de imprimarea biletelor de bancă la Paris şi apoi de procurarea materialelor şi a maşinilor de imprimat. 

        Tot în domeniul administraţiei economice, a ocupat şi funcţia de director în cadrul Căilor Ferate Române, el fiind principalul artizan al răscumpărării acestora de la consorţiul german Stroussberg.

La 10/23 februarie 1910, Eugeniu Carada s-a stins din viaţă la Bucureşti, în locuinţa din strada Pitar Moş. Ultima sa dorinţă a fost aceea de a fi îngropat la Craiova, în cimitirul Sineasca, alături de mama sa.

Romania la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920)

            Emisiunea al carei invitat a fost prof.dr.Dumitru Preda unul dintre autorii volumului s-a constituit intr-o avanpremiera a lansarii acestei importante lucrari ce aduna documente edite dar foarte multe inedite referitaoare la prezenta Romaniei la Conferinta de Pace care a incheiat din punct de vedere diplomatic "Marele Razboi"
            Vom prezenta in sinteza aprecierile de care s-au bucurat cartea si inplicit autorii,Dumitru Preda, Ioan Chiper şi Alexandru Ghişa la festivitatea desfasurata miercuri, 3 noiembrie 2010, în Sala de Marmură a Băncii Naţionale a României (BNR).

"Lucrarea, un prim volumdintr-o iniţiativă mai amplă, prezintă, prin intermediul celor 528 de documente, în majoritate inedite, desăvârşirea statului naţional unitar şi independent român la 1 Decembrie 1918, recunoscută prin sistemul tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920. Acesta reprezintă momentul de vârf al unui îndelungat şi plin de sacrificii efort al întregii naţiuni pe drumul afirmării identităţii sale suverane, înscrisă în amplul proces de transformări calitativ superioare în relaţiile internaţionale de pe continentul european şi din lume înregistrate în prima parte a secolului al XX-lea.

      Volumul a apărut cu sprijinul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Preşedintele acesteia, Victor Crăciun, a apreciat că lucrarea evidenţiază "interesul pentru cei care au pus temelia unirii şi desăvârşirii neamului nostru", când se împlinesc "90 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon".
Istoricul Dinu C. Giurescu a lăudat iniţiativa publicării lucrării, "un efort ştiinţific şi editorial", volumul "înfăţişându-ne toate meandrele activităţii diplomatice pe care delegaţia română le-a desfăşurat tocmai pentru a-şi prezenta cauza". "Câteodată câştigi războiul, dar e foarte greu să câştigi pacea", a spus Giurescu.
"Ionel Brătianu, ca şi ceilalţi membri ai delegaţiei române, a ştiut să apere cauza românească în faţa Marilor Puteri, care, ca şi acum, dictau", a subliniat istoricul.
        Dinu C. Giurescu a susţinut "în nume personal" că "aceste hotare care au fost confirmate de două ori de Marile Puteri, a doua oară în 1947, sunt primejduite de noua iniţiativă de împărţire în regiuni de dezvoltare a României, care a trecut prin Senat, fără nici un minut de dezbatere".
"Am constatat că teritoriul Transilvaniei va fi divizat în două părţi, una de nord şi alta de sud, pe traseul fostului Dictat de la Viena", a spus el.
De asemenea, istoricul a arătat că un al doilea aspect care îl îngrijorează este Legea educaţiei, care prevede în articolul 3 principiile educaţiei în România, între care nu a găsit "patria, nevoia de a lupta pentru ea". "Eu, personal, cred că dacă lucrurile merg tot aşa noi vom pierde în 15-20 de ani unitatea naţională în conştiinţa publică", a apreciat Dinu C. Giurescu.
         Istoricul Ioan Scurtu a remarcat profesionismul autorilor, afirmând că volumul este "foarte binevenit în anul aniversării Trianonului, cartea putând fi prezentată la 4 iunie 2010, când în alte părţi Trianonul a fost aniversat cu mare pompă, vorbindu-se de dictat, dar neamintindu-se de 1947".
"Oamenii politici ai timpului au fost foarte preocupaţi de realizarea politicii de promovare a României, în ciuda opoziţiei Marilor Puteri, prin prezentarea acestui fapt volumul fiind una dintre realizările istoriografice de marcă", a afirmat Ioan Scurtu.
         Istoricul Ionel Calafeteanu a evidenţiat că "la Conferinţa de pace de la Paris a fost o adevărată bătălie, pe care România a câştigat-o cu mari greutăţi". "În momentul în care ni s-a redat statutul de aliat, acesta nu ni s-a oferit pe ochi frumoşi, ci potrivit unor interese ale Marilor Puteri", a spus Calafeteanu.
El a evidenţiat "componenta patriotică" a demersului autorilor, întrebându-se retoric: "Dacă nu ne vom cunoaşte istoria, ne mai îndreaptă ea paşii spre viitor?".
         Ioan Chiper, unul dintre autori, a declarat că volumul reprezintă "imaginea diplomaţiei noastre în afară", adăugând că el trebuie să ajungă în marile biblioteci străine "pentru a contribui la crearea adevăratei imagini a României din lume".
         Profesoara Rodica Moisiuc a atras atenţia că "România este una dintre puţinele ţări care nu are o colecţie naţională de documente diplomatice, care să fie puse la dispoziţia cercetătorilor români şi mai ales străini, spre cercetare şi studiu".
         Profesorul Dumitru Preda a apreciat că în formarea generaţiei actuale de diplomaţi este necesară cunoaşterea istoriei, volumul lansat evidenţiind, potrivit acestuia, punerea bazelor Societăţii Naţiunilor, la care România a avut o contribuţie importantă, precum şi deschiderea ţării noastre spre spaţiul asiatic ori contribuţia românilor din afara ţării la efortul edificării statului naţional unitar român. El a chemat la unirea eforturilor istoricilor pentru publicarea de către autorităţi, peste hotare, a unor asemenea lucrări.
Preda a anunţat că volumul al doilea, în două părţi, şi al treilea vor vedea lumina tiparului în 2011.
          Din partea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, i-a fost decernată Medalia jubiliară "Pasărea Măiastră" şi un album jubiliar Brâncuşi, cu speranţa că acesta va continua şi pe viitor să sprijine cultura naţională."

Material furnizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres si citat de ArtSpirit.ro
         

Romania si criza cehoslovaca. Documente 1938.Invitat:prof.univ.dr.Viorica Moisuc

                                        PAGINI de ISTORIE implineste 20 de ani !!!
              Totul a inceput pe 5 octombrie 1990 la ora 16 si 45 de minute . s-au adunat de atunci peste 1.000 de emisiuni.
              A fost anul 1938 ultimul an de pace? Desigur.Asa ar suna raspunsul standard.Fara a sustine chiar contrariul va invitam sa va formati propria parere,fireste ascultand emisiunea noastra ...Austria fusese  inghitita de Reich insa "Drumul spre Est " al Germaniei naziste abia incepuse. Urmatorul pas avea sa fie pe pamant cehoslovac. Hitler prevazuse pentru a-si anihila victima doua lovituri. Despre prima dintre ele  realizata cu binecuvantarea viitorilor dusmani vom discuta cu doamna prof. univ.dr. Viorica Moisuc. Domnia sa a lansat de curand la sdiul Fundatiei Europene "Nicolae Titulescu",cu sediul in frumoasa vila ce a apartinut marelui diplomat,un volum de documente  ofera o privire obiectiva asupra situatiei dramatice in care se afla Cehoslovacia si pune in evidenta pozitia Romaniei si prestatia diplomatiei sale.
           A acceptat cu adevarat tara noastra o eventuala trecere a trupelor sovietice in drum catre Cehoslovacia amenintata ?
           Care a fost pozitia Romaniei dupa ce,atunci, in toamna lui 1938 se savarsise amputarea unei tari prietene?
           Iata doar doua dintre intrebarile la care emisiunea noastra va incerca sa raspunda.O luna din istoria unei tari, o luna din istoria Europei,doamna profesor Viorica Moisuc ne invita la meditatie