"Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul."
Nicolae Balcescu
Daca spusele lui Balcescu sunt adevarate si noi suntem dintre cei care nu se indoiesc, atunci aceasta memorie, aceasta oginda nationala ne este accesibila cu precadere in cladirile ce adapostesc arhivele, cu deosebire in cea din centrul Capitalei.
Arhivele Nationale ale Romaniei |
Mai intai insa putina istorie.
Primele arhive romanesti si vorbim aici de institutii, au fost infiintate in anii 1831-1832, in vremea Regulamentului Organic. Ne referim, asa cum mentionam, doar la institutii pentru ca altfel importante documente erau pastrate de cancelariile domnesti, de manastiri, domni sau inalti dregatori si chiar de diverse persoane particulare ce nu ocupau un loc privilegiat in ierarhia sociala. Inca de la inceputul existentei Arhivelor li s-a dat o mare importanta, semn ca valoarea lor de tezaur national era bine cunoscute si apreciata.
Cum altfel ne-am putea explica prezenta in fruntea acestei institutii a unora dintre cei mai mari oameni de cultura ai romanilor precun Grigore Asachi,Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu iar mai tarziu Bogdan Petriceicu Hasdeu, Dimitrie Onciul, Constantin Moisil sau Aurelian Sacerdoteanu.
Vom vorbi despre comorile acestui tezaur, despre proiecte de modernizare, despre colaborari si colaboratori, despre personalul inalt calificat care lucreaza aici si de ce nu despre criza si felul in care ea atinge aceasta oaza de trecut cu domnul prof.dr Ioan Dragan, directorul Arhivelor Nationale ale Romaniei, invitatul emisiunii de astazi. Va fi, credem un mod special de a calatori in trecut dar si o invitatie sa ne vizitam istoria la ea acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu