Literatura si artele in Romania comunista (1948-1953)

             De ce ne intereseaza inca regimurile comuniste? De ce ne intereseaza inca si mai mult perioada in care un astfel de regim a condus Romania ? Dincolo de retorismul aparent al intrebarilor cred ne intereseaza pe noi cei care am trait acele vremuri pentru a le intelege si a ne intelege,pentru cei ce din fericire au fost scutiti de astfel de amintiri pentru a sti de unde venim . Pentru toti insa cunoasterea comunismului poate fi esentiala in explicarea prezentului si in anticiparea viitorului. De aceea  ni s-a parut interesanta o discutie cu dr. Cristian Vasile, cercetator la Institutul "Nicolae Iorga" al AR autorul acestei lucrari despre cultura romana in primii ani ai " puterii populare". Lansarea volumului a avut loc in cadrul Targului “Gaudeamus” sambata 20 noimebrie, ora 11.
            Iata si cateva  argumente pe care ni le ofera pof.univ. dr. Vladimir Tismaneanu :

         "Istoricul Cristian Vasile nu mai are nevoie de recomandari. Oricine vrea sa cunoasca dinamica relatiilor dintre institutiile religioase si cele politice in anii dictaturii comuuniste din Romania, reprimarea cultelor, trebuie sa-i consulte esentialele, originalele si exceptional de bine informatele carti. Ca secretar stiintific al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste (CPADCR), coordonator impreuna cu Dorin Dobrincu al Comisiei Prezidentiale Consultative, ca istoric la Institutul “Iorga”, Cristian Vasile s-a situat in inima demersului de confruntare responsabila cu trecutul totalitar. Noua sa carte, aparuta cu sprijinul IICCMER, in colectia “Istorie Contemporana” de la Editura Humanitas, dezvaluie mecanismele politicilor culturale menite sa inregimenteze si chiar sa anihileze spiritul creator in perioada stalinismului dezlantuit.

 Public mai jos un fragment din prefata pe care am scrisa la aceasta lucrare.  Textul complet poate fi citit in revista 22. 
         http://www.revista22.ro/despre-o-reu351it259-istoriografic259-pasiune-rigoare-curaj-351i-sagac-9364.html
          În mai multe rânduri, am fost acuzat că îmi laud prietenii. Răspund de fiecare dată cu detaşare şi uşor sarcastic: aţi vrea să îmi laud duşmanii?
         Îmi apreciez prietenii, mai ales că de cele mai multe ori ei fac parte, ca şi mine, dintr-o comunitate epistemică, sunt intelectuali validaţi prin opera lor, pe care nu numai eu, dar şi alţi cercetători consacraţi o trec pe lista de recomandări bibliografice în domeniile lor de specializare (în speţă: pentru înţelegerea regimului comunist).
          Pot spune, fără să exagerez prea mult, că am asistat de fapt la geneza acestei cărţi. Cu Cristian Vasile am reluat dialogul prin 2004. Se ocupa deja de politicile culturale ale regimului Gheorghiu-Dej. A comentat pe larg în 2005 dialogul meu cu Ion Iliescu, transformat în volum (Marele şoc din finalul unui secol scurt), fiind printre cei care au înţeles diferenţa dintre cercetătorul-intervievator şi martorul subiectiv al istoriei comuniste care era şeful statului de atunci. Nu era o simplă recenzie, era şi un portret pe care îl făcea lui Ion Iliescu (Un martor important: Ion Iliescu şi istoria României comuniste, în AIO – Anuarul Institutului de Istorie Orală, VI, 2005, pp. 393 şi urm.), ca un istoric care cunoaşte în profunzime evoluţiile cultural-ideologice din timpurile comunismului şi demontează în mod profesionist afirmaţiile autojustificatoare (self-serving) ale fostului preşedinte în ceea ce priveşte sistemul cultural şi educaţional, Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România (UAER), organizaţie de tip front atât de familiară lui Ion Iliescu. (…)
Tu îmi dai numai veştile proaste! – îl dojeneam în glumă pe Cristian Vasile în 2006 când, confruntat cu tot soiul de probleme (de acces la arhive, de comunicare cu alţi membri ai Comisiei Prezidenţiale etc.), îmi scria sau îmi telefona alarmat de la Bucureşti. Dar până la urmă optimismul meu s-a completat foarte bine cu luciditatea lui sceptică. Aş îndrăzni să spun că această calitate se vede şi în evaluarea documentului de arhivă, în filtrul critic cu care operează în carte. Graţie unei temeinice documentări, el a reuşit să îmbine cât se poate de potrivit o varietate de surse istorice: documente ale Agitpropului, memorialistică, mărturii de istorie orală, izvoare diplomatice etc. Nu mă îndoiesc că va continua să aprofundeze cu competenţă politicile culturale comuniste din timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.
              De ce scrie un istoric despre dramaturgie, beletristică, arte plastice? Pe terenul cercetării academice este loc pentru toată comunitatea istoriografică, politologică, pentru istoricii literari şi de artă. Documentul de arhivă poate şi chiar trebuie să fie privit din mai multe unghiuri, perspective etc. Arhivele sunt acum deschise. Aş îndrăzni să spun că şi datorită Comisiei pe care am avut onoarea să o conduc în 2006. Atunci s-a consolidat o prietenie care sunt convins că va dura. Sunt fericit deci să salut această reuşită istoriografică scrisă cu pasiune, rigoare, curaj şi sagacitate."
Washington DC, 26 martie 2010