marți, 28 februarie 2012

Ion Mihalache ,un om politic care a inteles glasul stramosilor !


       " Cine pune urechea la pamantul tarii si intelege glasul stramosilor ,il aude.In cursul istoriei ei ,in politica externa Romania a urmat instinctul national ,care a dus-o fara gres langa aliatii firesti.In politica interna ,ea a stiut in marile momente sa-si infranga patimile launtrice si sa se gaseasca unita in fata primejdiilor din afara.
       Asa a ajuns la momentul culminant al istoriei ei ,sub stralucitul rege Ferdinand : INTREGIREA NEAMULUI.
       Parasind drumul interesului national ,drumul glasului pamantului si al stramosilor ne indreptam spre catastrofa........."
                                                                                     Ion Mihalache
       


            Dedicam emisiunea de astazi lui Ion Mihalache (nascut la 18 februarie/3 martie 1882, Topoloveni — mort la 5/6 martie 1963 Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici)  unul  dintre cei mai importanti ,valorosi , originali si conscventi oameni politici pe care i-a avut Romania .


     Important pentru ca a fost fondator si presedinte al Partidului Taranesc si apoi dupa fuziunea din 1926 cu Partidul National Roman ,alaturi de Iuliu Maniu unul dintre cei doi  lideri si chiar presedinte al  acestei importante formatiuni politice , deputat in multe legislaturi ,ministru in repetate randuri.
     Valoros petru ca plecand de jos ,de la calitatea de invatator in satul sau natal ,Dobresti ,
s-a ridicat la toate inaltele demnitati mentionate doar prin inteligenta si perseverenta cu care si-a urmat destinul .Spre deosebire de multi altii insa,Ion Mihalache nu privea puterea ca pe un scop in sine.Absolventul Scolii Normale "Carol I" din Campulung se lanseaza in viata politica in calitate de presedinte al Asociatiei Generale a Invatatorilor ,se distinge in Razboiul de Intregire (este decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul") si fondeaza in decembrie 1918 Partidul Taranesc . Spuneam ca nu vedea ascensiunea politica ca pe un scop in sine . Ion Mihalache avea chiar un proiect bazat pe doctrina taranista ce avea numerosi adepti in Europa epocii ,mai cu seama in zona noastra geografica.
        Plecand de la convingerea ca prioritatea Romaniei este dezrobirea economica ,culturala si politica a clasei taranesti noul partid preconiza o adevarata reforma a statului si inplicit a elitei politice.Se dorea asadar  nu doar improprietarirea taranilor ci si vot universal ,o shimbare a practicilor parlamentare in sensul inlocuirii oratoriei sterile cu adevarate si benefice actiuni de legiferare ,o purificare a moravurilor politice ,o reforma administrativa care sa elimine din administratia locala clientelismul politic ,reforme ale invatamantului,sanatatii... etc .
        Era fireste subliniat respectul pentru rege si Monarhia Constitutionala si se evidentiau deosebirile esntiale intre doctrina sa si ideile socialiste. Un program idealist ar parea mai ales daca tinem cont de realitatile si mentalitatile Romaniei timpului ,realitati si mentalitati perpetuate in mare parte pana astazi ...Si totusi ,in ciuda dificultatilor ,surprinzator de multe dintre ideile initiale au prins contur in anii ce au urmat mai ales dupa ce in 1926 s-a creat PNT.


Iuliu Maniu si Ion Mihalache
     Era un partid echilibrat ce tinea la loc de cinste respectul ideii  nationale " sangele conceptiei national - taraniste " asa cum afirma Ion Mihalache intr-ui discurs tinut  la 17 decembrie 1935 ,publicat pe site-ul Fundatiei "Corneliu Coposu". Iata un fragment revelator preluat din acelasi discurs si fireste utilizand aceeasi sursa :
        " Dar este un sange care circula normal in artere si vine,printr-o inima sanatoasa.
           Nu e un sange in febra si ale carui reactii sa fie in vazul oricui.
           Si nu circula pe vase sclerozate gata sa plesneasca in toata clipa .Curge asa de firesc ca nu avem nevioe de emotii pentru a-l arata .Altii il arata in sticlute colorate .Il sporesc cu seruri artificiale ori cu transfuzii .Il prezinta cu reclama ...
                Nu e sange autentic .Nu e marfa romaneasca ,e...." Made in Germany "...."Made in Italy" .
                Nationalismul nu se importa ."
                vom vorbi despre toate acesta si despre multe altele intr-o emisiune al carei invitat estedomnul prof.univ.dr. Ioan Scurtu un cunoscator pana la nuanta a istoriei contemporane romanesti .
             

     Vom vorbi fireste si despre destinul tragic al acestui om politic de exceptie aruncat in temnita de catre regimul comunist ,tortutat pentru a-si schimba opiniile si a accepta noua oranduire si noua " democratie populara ". Toate incercarile s-au frant insa in lupta cu un caracter pentru care compromisul ,orice fel de compromis era de neconceput . ion Mihalache  a  murit ca un martir  in inchisoarea de la Ramnicul Sarat  lasand in urma nu doar amintiri ci si un exemplu ce nu merita nici uitat si nici ignorat.

marți, 21 februarie 2012

Amerigo Vespucci ,un mare navigator ......contestat !


             Cand ne gandim la marii calatori si descoperitori (pentru noi europenii) ai "Lumii Noi" ne vin in minte ,mai intai ,cateva nume acoperite de legenda si uneori de o aura romantica : Columb,Magelan,Vasco da Gama .... si abia dupa ele ,mult dupa ele ni-l amintim pe cel ce al lui Amerigo Vespucci (nascut la  9 martie 1454 in Florența si plecat la cele vesnice la  22 februarie 1512 din  Sevilla )
             Mai mult decat atat,desi rostim foarte frecvent numele America rareori il conexam cu cel care l-a purtat acum mai bine de jumatate de mileniu ,acelasi ...Amerigo Vespucci !
               Il vom evoca in emisiunea noastra pe acest temerar navigator fara a a ocoli controversele care ii urmaresc posteritatea .Invitatul emisiunii este dl.prof.dr. Marian Stefanescu ,seful catedrei de Istorie Universala a Facultatii de Istorie dela Universitatea Bucuresti ,unul dintre foarte putinii cunoscatori ai istoriei Spaniei pe care a studiat-o chiar in spatiul iberic.
               Vom vorbi despre copilaria ,adolescenta si tineretea  lui Vespucci ,nascut intr-o respectata  familie din aristocratia  Florentei ,ceea ce i-a permis sa dobandeasca o solida edicatie si sa cunoasca mari personalitai ale orasului care a dat tonul miscarii renascentiste . Intre altele ,tanarul Amerigo a dobandit cunostinte de psihologie  si s-a familiarizat cu  învătăturile lui Aristotel, ce includeau astronomia,cosmografia si geografia. A urmat ,se pare si cea mai renumită scoală de geografie din Florența, condusa de Paolo Toscanelli (1397-1482) , cel mai marte cosmograf al timpului .
              Urmand dorinta tatalui sau care ii harazise unei  cariere in domeniul comertului Amerigo ajunge in Spania ,la Sevilla in serviciul Casei lui Lorenzo de Pier Francesco (numit "Popolano"), una dintre ramurile ilustrei familii Medicis.
             In climatul creat in Spania Regilor Catolici de expeditiile lui Columb si purtat de dorinta ,indelung cultivata de a descoperi spatii inca necunoscute Vespucci organizeaza sau participa la ptru sau chiar cinci calatorii spre Vest imbarcandu-se pe nave ce vor fi avut astfel de infatisari :



        Aici incep insa controversele. Cate calatorii a facut cu adevarat Vespucci ? Cat de adevarate sunt scrisorile in care isi descrie descoperirile si mai ales cat de corect au fost interpretate ?
         Cert este ca intr-un mic orasel din Vosgi ,Saint Dié ,un editor ,Gauthier Lud ,publica , la cerea unui mare senior ,o reeditare a Cosmografiei lui Ptolemeu ,o editie actualizata cu ultime descoperiri cunoscute.
         In aceasta lucrare aparuta la 27 aprilie 1507 (asadar in timpul vietii lui Vespucci) geograful Martin Waldseemüller il crediteaza pe calatorul florentin cu descoperirea Lumii Noi si chiar mai mult , numeste pentru prima data acest spatiu estimat la 20% din cel al Pamantului , America.
          Astfel Amerigo Vespucci ,primul european care ar fi ajuns in Brazilia ,Uruguai sau Argentina cel care a vazut Amazonul sau Rio de La Plata a ramas in istorie ca descoperitorul continentului care ii poarta din 1507 numele . Raman  disputele dar poate  si de aceea este frumoasa Istoria .

marți, 14 februarie 2012

Elena Vacarescu un reper intelectual si moral !



       Descendenta a doua vestite familii de boieri ,Vacaresti si Falcoieni,Elena ( nascuta la 3 octombrie 1864) a continuat traditia intelectuala a ascendendentilor sai stralucind ca poeta,prozatoare ,dramaturg de expresie franceza. Cu toate acestea "N-a fost niciodată despărtită de tara în limba căreia n-a scris...... O româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care îsi afirmă cu orgoliu si originea si sufletul românesc ...... O asemenea personalitate onorează două literaturi." dupa cum observa Camil Petrescu. N-a fost despartita nici de tara desi dupa nefericita idila cu principele mostenitor Ferdinand a ales exilul voluntar in Franta.Nepoata lui Iancu Vacarescu a slujit Romania cu talentul ,tactul si cunostintele unui adevarat dipomat .  

  Salonul  sau era frecventat nu doar de celebri oameni de litere ( sa ne amintim doar  ca il cunoscuse pa Victor Hugo si  studiase arta poetica avadu-l ca mentor pe   Sully Prudhomme ) ci si de mari oameni politici intre care Clemenceau ,Heriot  sau Briand.    

     A fost prima femeie aleasa membru al Academiei Romane ( in 1925 ), a fost distinsa cu doua premii ale Academiei Franceze pentru volumele sale de poeme Les Chants d'Aurore si Le Rhapsode de la Dâmbovitza. In 1927, Aristide Briand, ministrul francez al Afacerilor straine i-a acordat Legiunea de Onoare . Sa mai mentionam ca a tradus în limba franceză din poeziile lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga,Octavian Goga, Topârceanu, Minulescu sau Vinea.
         Elena Vacarescu a pus intotdeauna pe primul plan interesele Romaniei si pentru a le promova a facut uz de toate calitatile cu care era dealtfel din belsug dotata . A reusit sa fascineze Societatea Natiunilor prin stralucirea discursurilor sale ,a colaborat cu dificilul Nicolae Titulescu ,care s-a exprimat intotdeauna elogios la  adresa ei ,cu Ionel Bratianu dar si cu Take Ionescu,a facut parte din delegatia romaniei la Conferinta de Pace de la Paris ce incheia din punct de vedere diplomatic al II-lea Razboi Mondial .
         Sa nu fi sesizat caderea cortinei de fier sa nu fi evaluat corect valoarea unor Gh.Gh. Dej sau Lucretiu Patrascanu sa nu fi remarcat ca mari romani si nu-l vom mentiona decat pe Grigore Gafencu,contestau deja regimul instaurat la Bucuresi de ocupantii sovietici ...
         Nu-i vom cunoaste niciodata gandurile . A murit la 17 februarie 1947 la o saptamana dupa semnarea Tratatului de Pace. Este insa posibil si multe dintre actiunile sale trecute se pot constitui nin argumente ,ca Elena Vacarescu sa-si fi dat seama ca Romania se afla din nou la ceas de cumpana si compromisul ,chiar dureros ,este singura sa salvare .
         Despre toate acestea si despre multe altele in emisiunea de astazi care beneficiaza de prestigioasa prezenta a doamnei prof.univ.dr. Viorica Moisuc.
         Vom incheia a cesta succinta prezentare cu traducerea unei poezii ce poate fi interpretata ca o intrebare care ne este si noua adresata ......

                                                 Patriei mele
                                   Iar dacă îţi devin străină
                                   Şi cântecu-mi de început
                                   Grăirea n-a ales, divină,
                                   A plaiului ce m-a născut.
 
Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi şoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierţi păcatul meu firesc?
 
                                                          Lua-vei viersul meu în seamă,
                                                          Grea munca-mi binecuvântând,
                                                          Cum îşi blagosloveşte-o mamă
                                                          Copiii mâine-n luptă stând ?

  Un raspuns ar putea fi ca Elena Vacarescu este un reper intelectual si moral .Facem insa destul pentru memoria unor astfel de oameni ?

                     


luni, 6 februarie 2012

SUA - Cuba ,un conflict al timpului nostru !!!

Iarna-i grea ,omatu-i mare ....asa ca ne-am gandit sa evadam ,macar pentru 45 de minute si din spatiul nostru geografic calatorind ......... 

              

.....intr-un adevarat paradis. Asadar ,in Cuba . Un paradis in care fireste nu a fost si nu este  ...liniste . Ea se va instala poate doar atunci cand Adio Arme ,titlul uneia dintre cele mai cunoscute carti scrise de Ernest Hemingway idragostit de insula descoperita de Columb in 1492 , va fi devenit realitate .  
           Vom calatori insa si in timp staruind asupra evenimentelor petrecute la inceputul anilor '60.

Fidel Castro Ruz

                                  
 John Kennedy                                                         N.S. Hrusciov


        Vom vorbi despre ascensiunea lui Fidel Castro ,despre preluarea puterii in Cuba si evolutia conceptiilor sale politice . Vom starui asupra celebrei crize a rachetelor (dupa multi analisti cel mai fierbinte moment al razboiului rece ) dar si asupra blocadei asupra insulei instituite de SUA cu 50 de ani in urma ,la 3 februarie 1962.  Vor fi abordate desigur si alte subiecte din istoria atat de interesanta a unei tari de care in ciuda distantei ne-am aflat in dese randuri aproape.
        Invitatul emisiunii este domnul profesor Dorin Matei ,redactorul sef al  indragitei reviste  Magazin Istoric.