"Daca ramanem cu urechile cotropite de larma cotidianului ,cum vrem sa mai auzim pasii istoriei?" se intreba Pamfil Seicaru intr-un editorial publicat in ziarul Curentul din 17 aprilie 1941 .
Intr-adevar ,cu 70 de ani in urma ,Romania parea surda la pasii Istoriei . Presa lunii iunie de pilda ,reflecta doar problemele curente ale vietii ,evenimente mondene ,staruia asupra stirilor senzationale ( crime ,jafuri ,talharii) sau zugravea ,desigur in roz ,activitatea guvernului si figura Conducatorului ,generalul Antonescu .
Nimic alarmant nu ptrundea in paginile ziarelor , e drept pazite de cenzura .Razboiul parea a fi ceva indepartat iar discutiile despre o posibila implicare a Romaniei erau taxate ,de ziarul Timpul de pilda drept "zvonuri", rod al imaginatiei unor "strategi de cafenea".
Tonul s-a schimbat insa radical odata cu difuzarea cunoscutei proclamatii a generalului Antonescu.
Universul : Un razboi sfant incepe
Timpul : A sosit ceasul luptei
Curentul : Cartea neamului s-a deschis.Visul rau s-a sfarsit
Ziarul Timpul descrie "entuzizsmul general al populatiei " sau momentul emotionant desfasurat la amiaza in Piata Regala devenita o mare de capete " In clipa in care Postul de Radio transmite Te Deum-ul de anul trecut ,imprimat pe placei si sunetele clopotelor de la Chisinau ,toata lumea ingenuncheaza " .
Si totusi multi romani nu puteau privi fara ingrijorare viitorul. Ei nu puneu la indoiala legitimitatea razboiului din Est ci alianta de astazi cu cei care patronasera ieri Dictatul de la Viena ....
Desi cantau " Marsul Basarabiei " ei nu puteu uita ca " mosia pierduta asta vara " cuprindea si o insemnata parte a Transilvaniei.
Au trecut 70 de ani ...putini isi mai amintesc de Odesa ,de Cotul Donului , de Stalingrad ,de stepa Calmuca ,de mii de sute de mii de eroi care nu merita uitarea .....
Vom incerca astazi sa evocam acele zile dar vom starui mai cu seama asupra situatiei romanilor basarabeni asupra carora se experimenta de un an ......comunismul.
Mai cu seama astazi cad surprindem ades atitudini condescendente sau chiar de condamnabila si nejustificata desconsiderare atunci cand se vorbeste despre fratii de peste Prut este nevoie credem sa le cunoastem, sa ne cunoastem trecutul . Patimile lor de ieri pot fi sporite de ignoranta noastra trufasa de astazi.
Emisiunea pe care va invitam sa o ascultati il are ca invitat pe domnul dr. Vitalie Varatec un excelent cunoscator al istoriei acelei perioade.
vineri, 24 iunie 2011
vineri, 17 iunie 2011
Personalitati ale veacului al XIX -lea.Portrete neconventionale.
Ne-am obisnuit sa-i privim pe oamenii politici ai secolului al XIX-lea ca pe niste efigii ,portrete care in bidimensionalitatea lor nu ne ofera decat profunzimea unui patriotism de netagaduit. Desigur ,din acest unghi ,impresia este corecta si nu asupra ei ne vom concentra in emisiunea de astazi.
Credem insa ca imaginea unor Kogalniceanu,Alecsandri,Ion Ghica ,Cuza , Ion Bratianu ,CA Rosetti ori Maiorescu nu ar avea decat de castigat daca i-am infatisa ca oameni . Asta pentru ca ei au fost oamani adevarati si a-i infatisa astfel cred ca este in beneficiul lor, al nostru si in plus ne ajuta sa intelegem si epoca in care au trait.
Am incercat ,pentru a oferi un exemplu , un portret care sper sa va placa :
Cu multi ani in urma ,un om in varsta de 74 de ani lua calea Apusului pentru a-si cauta sanatatea.Va fi trecut si prin Viena insa nu s-a oprit.Si-a continuat cu grabire drumul spre Paris.Din pacate stiinta medicilor din Orasul Lumina nu a putut face minuni....a murit pe masa de operatie la 20 iunie 1891.Numele lui? Mihail Kogalniceanu. " Nu am nevoie sa va fac biografia mea " rostea el ,fara falsa modestie itr-una dintre sedintele Parlamentului ,dupa o indelungata cariera publica. Iar la interpelarea impertinenta a unui deputat :" Nu o stim !"replica sec ...."Cu atat mai rau pentru dumneavoastra !"
De aceea nu vom insista nici noi asupra omului politic Mihail Kogalniceanu ( in multe randuri ministru,de interne ,de externe, prim ministru,parlamentar ,diplomat). Nu vom insista nici asupra omului de cultura ,istoric,scriitor,gazetar,membru ,din 1869,al Societatii Academice si chiar presedinte al Sectiei de Istorie...
Mihail Kogalniceanu a fost mai mult decat ne lasa sa aflam cartea de istorie ,mai mult decat o mare personalitate . Fiul agai Ilie si al Caterinei,descendenta unei familii genovezestabilita la Cetatea Alba ,a fost un om, on om adevarat.
A invatat in franta ,la Luneville si apoi la Berlin ,nu doar matematica, latineste , frantuzeste ,nemteste ,elineste ci si armele ori zugravia.
Nu a pictat insa a devenit unul dintre cei mai importanti colectionari ai timpului sau.I-a placut sa manance bine insa sa si gateasca... In timpul studentiei cerea de acasa retete de dulceturi dar si ...o punga cu seminte de pepene rosu argumentand " aici nu se stie macar ce-i harbuzul !". La intoarcere a publicat " 200 de retete cercate de bucate " ,intre ele :supa pisata sau friganele umplute cu migdale ....
A fost avocat de succes ,proprietar al unei fabrici de postav , antreprenor al postelor de peste Milcov si enumerarea ar pute continua.
Conu Mihalache ,o personalitate fara de care istoria Romaniei ar fi mai saraca .Un om care si-a calauzit viata dupa principiul ce poate fi chiar si astazi valabil: MERITUL ESTE ADEVARATA DISTINCTIE
Vom avea privilegiul de a schita astfel de portrete neconventionale beneficiind de vasta cultura dar si de de impresionsntele cunostinte de genealogie ale invitatei noastre doamna prof. univ.dr.Georgeta Filitti.
Credem insa ca imaginea unor Kogalniceanu,Alecsandri,Ion Ghica ,Cuza , Ion Bratianu ,CA Rosetti ori Maiorescu nu ar avea decat de castigat daca i-am infatisa ca oameni . Asta pentru ca ei au fost oamani adevarati si a-i infatisa astfel cred ca este in beneficiul lor, al nostru si in plus ne ajuta sa intelegem si epoca in care au trait.
Am incercat ,pentru a oferi un exemplu , un portret care sper sa va placa :
Cu multi ani in urma ,un om in varsta de 74 de ani lua calea Apusului pentru a-si cauta sanatatea.Va fi trecut si prin Viena insa nu s-a oprit.Si-a continuat cu grabire drumul spre Paris.Din pacate stiinta medicilor din Orasul Lumina nu a putut face minuni....a murit pe masa de operatie la 20 iunie 1891.Numele lui? Mihail Kogalniceanu. " Nu am nevoie sa va fac biografia mea " rostea el ,fara falsa modestie itr-una dintre sedintele Parlamentului ,dupa o indelungata cariera publica. Iar la interpelarea impertinenta a unui deputat :" Nu o stim !"replica sec ...."Cu atat mai rau pentru dumneavoastra !"
De aceea nu vom insista nici noi asupra omului politic Mihail Kogalniceanu ( in multe randuri ministru,de interne ,de externe, prim ministru,parlamentar ,diplomat). Nu vom insista nici asupra omului de cultura ,istoric,scriitor,gazetar,membru ,din 1869,al Societatii Academice si chiar presedinte al Sectiei de Istorie...
Mihail Kogalniceanu a fost mai mult decat ne lasa sa aflam cartea de istorie ,mai mult decat o mare personalitate . Fiul agai Ilie si al Caterinei,descendenta unei familii genovezestabilita la Cetatea Alba ,a fost un om, on om adevarat.
A invatat in franta ,la Luneville si apoi la Berlin ,nu doar matematica, latineste , frantuzeste ,nemteste ,elineste ci si armele ori zugravia.
Nu a pictat insa a devenit unul dintre cei mai importanti colectionari ai timpului sau.I-a placut sa manance bine insa sa si gateasca... In timpul studentiei cerea de acasa retete de dulceturi dar si ...o punga cu seminte de pepene rosu argumentand " aici nu se stie macar ce-i harbuzul !". La intoarcere a publicat " 200 de retete cercate de bucate " ,intre ele :supa pisata sau friganele umplute cu migdale ....
A fost avocat de succes ,proprietar al unei fabrici de postav , antreprenor al postelor de peste Milcov si enumerarea ar pute continua.
Conu Mihalache ,o personalitate fara de care istoria Romaniei ar fi mai saraca .Un om care si-a calauzit viata dupa principiul ce poate fi chiar si astazi valabil: MERITUL ESTE ADEVARATA DISTINCTIE
Vom avea privilegiul de a schita astfel de portrete neconventionale beneficiind de vasta cultura dar si de de impresionsntele cunostinte de genealogie ale invitatei noastre doamna prof. univ.dr.Georgeta Filitti.
marți, 14 iunie 2011
De la Trianon la Belvedere. Diplomatia romaneasca in apararea frontierei nationale
La 4 iunie 1920 ,prin Tratatul semnat la Trianon de către 16 state aliate ,invingatoare in Primul Razboi mondial , pe de o parte și de Ungaria, de altă parte, era recunoscuta granita etnica de vest a Romaniei .Astfel impreuna cu Basarabia si Bucovina ,Romania veche devenea o Romania asa cum o dorisera dintotdeauna locuitorii acestor spatii si indraznesc sa spun , nu atat mare cat INTREAGA !
 |
| Palatul Trianon Se implineau astfel ,in ceea ce ne priveste , cuvintele rostite la deschiderea Conferintei de Pace de Presedintele SUA , Woodrow Wilson " suntem aici pentru a asigura pacea lumii.Opera noastra trebuie sa multumeasca nu guvernele ci popoarele" . Au urmat ani dificili in care romanii s-au straduit sa pastreze prin continue eforturi diplomatice intangibilitatea fontierelor tarii . Despre ele am vorbit in emisiunea a carei invitat a fost doamna profesor Viorica Moisuc o specialista recunoscuta in istoria relatiilor internationale, autoare a numeroase carti de referinta si nu in ultimul rand o promotoare a unui patriotism ce sper sa nu devina niciodata desuet.... Am evocat personalitati ale diplomatiei dar si rezultate ale activitatii lor: Mica Intelegere, Intelegerea Balcanica ,tratatele cu Polonia sau cu Franta. Am analizat de asemenea si contextul european urmarind intinderea treptata a umbrei totalitarismelor asupra continentului . Anul 1940 a fost poate cel mai intunecat an al istoriei noastre . Putea Romania sa evite acest deznodamant pecetluit in salile unui alt palat , de aceasta data vienez ? |
 |
| Palatul Belvedere Este desigur o intrebare retorica . Emisiunea si-a propus sa infatiseze fapte,sa le analizeze si sa ofere tuturor celor interesati date pentru a dori sa afle mai mult sau elemente necesare pentru a ajunge la concluzii proprii . |
miercuri, 8 iunie 2011
Memorialul Sighet la majorat !
"Asemenea indivizilor ,popoarele se deosebesc nu numai prin felul in care isi traiesc destinul ,ci
si prin felul in care stiu sa si-l puna in valoare "
Aceste cuvinte cu care doamna Ana Blandiana isi incepe un articol publicat in numarul omagial dedicat in februarie Memorialului de la Sighet de revista "22" sunt ,credem ,cele mai potrivite pentru a ne apropia si intelege adevarata valoare a demersului inceput acum 18 ani de Fundatia " Academia Civica". Rezultatul : o institutie complexa (muzeu,centru international de studii,centru de conferinte , o impresionanta banca de date),un loc in care comunismul devine cu adevarat pe intelesul tuturor.....
Prin amabilitatea Fundatiei Academia Civica postam cateva imagini revelatoare pentru ceea ce inseamna astazi vechea inchisoare a Sighetului .....
Pentru cei care nu cunosc istoria acestei puscarii setuate in plin cetru al orasului iata cateva repere preluate de pe site-ul Memorialului pecare va invit staruitor sa-l vizitati
"Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897, de autorităţile austro-ungare, cu ocazia aniversării "primului mileniu maghiar". După 1918 a funcţionat ca închisoare de drept comun.
După 1945 prin Sighet se făcea repatrierea foştilor prizonieri şi foştilor deportaţi din U.R.S.S.
În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni, dintre care o parte trăiesc şi azi la Sighet.
În zilele de 5-6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Majoritatea aveau peste 60 de ani.
În octombrie-noiembrie 1950 au fost transportaţi la Sighet şi 45-50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Penitenciarul era considerat "unitate de muncă specială", cunoscută sub numele de "colonia Dunărea ", dar era, în realitate, un loc de exterminare pentru elitele ţării şi în acelaşi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin de doi kilometri.
Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la "neagra" şi "sura", celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare.
În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (RPR) în ONU, a avut loc o graţiere. Parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, parte transferaţi în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet din cei circa 200 de deţinuţi, 52 muriseră. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuşi, deţinuţi politici mai apăreau şi în anii următori, mai ales "în trecere" spre spitalul psihiatric din localitate.
În 1977 închisoarea a fost dezafectată, devenind fabrică de mături, depozit de sare şi, în cele din urmă, o ruină părăsită."
Beneficind de excelenta gazduire oferita de Bibioteca Metropolitana - filiala Dimitrie Cantemir am realizat timp de 2 ore o intoarcere in timp,vorbind deopotriva despre trecutul comunist dar si despre ce al Memorialului,despre mentalitati,despre Scoala Memoriei ,despre vremurile de atazi dar si despre cele viitoare greu de imaginat ca fiind locuite de populatii amnezice .....S-ar impune credem un muzeu al comunismului in Bucuresi,poate la Jilava ,poate la Malmaison .....Deciziile nu ne apartin . Semnalam doar ca in Romania un grup de entuziasti,condusi de un poet au reusit sa ne arate ca fapta poate birui vorba cea demagogica si goala de continut . Afost se pare doar o victorie de mument. Nu cu trecutul avem a ne lupta ci din pacate cu prezentul si cu ....prezentii !
Invitati nosti au fost :
Ana Blandiana, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică şi fondatoarea Memorialului
Romulus Rusan, vicepreşedintele Fundaţiei Academia Civică, fondator al Memorialului, director al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului
prof. univ. Nicolae Noica, vicepreşedintele Fundaţiei Academia Civică
dr.Ioana Boca, director executiv al Fundaţiei Academia Civică
Zenovia Pavlică, profesoara coordonatoare a elevilor care participă la Şcoala de Vară de la Sighet
Veta Gruia, profesoară de istore la Colegiul Naţional "Tudor Vianu", participantă la cursurile de la Sighet
Alice Bancu, elevă la Colegiul Naţional "Tudor Vianu", unul dintre cei 50 de cursanţi ai Şcolii de Vară de la Sighet, ediţia 2010
Emilian Colceriu, profesor de istorie la Şcoala Centrală, particioant la primele ediţii ale Şcolii de Vară de la Sighet în calitate de elev, iar în ultimii ani profesor cursant la Sighet
Gabriel Grecu, profesor de istorie la Şcoala nr. 40, participant la cursurile de la Sighet
Cătălin Constantinescu, student la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, fost cursant al Şcolii de Vară de la Sighet, implicat în proiectele de istorie orală ale Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului
si prin felul in care stiu sa si-l puna in valoare "
Aceste cuvinte cu care doamna Ana Blandiana isi incepe un articol publicat in numarul omagial dedicat in februarie Memorialului de la Sighet de revista "22" sunt ,credem ,cele mai potrivite pentru a ne apropia si intelege adevarata valoare a demersului inceput acum 18 ani de Fundatia " Academia Civica". Rezultatul : o institutie complexa (muzeu,centru international de studii,centru de conferinte , o impresionanta banca de date),un loc in care comunismul devine cu adevarat pe intelesul tuturor.....
Prin amabilitatea Fundatiei Academia Civica postam cateva imagini revelatoare pentru ceea ce inseamna astazi vechea inchisoare a Sighetului .....
Pentru cei care nu cunosc istoria acestei puscarii setuate in plin cetru al orasului iata cateva repere preluate de pe site-ul Memorialului pecare va invit staruitor sa-l vizitati
"Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897, de autorităţile austro-ungare, cu ocazia aniversării "primului mileniu maghiar". După 1918 a funcţionat ca închisoare de drept comun.
După 1945 prin Sighet se făcea repatrierea foştilor prizonieri şi foştilor deportaţi din U.R.S.S.
În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni, dintre care o parte trăiesc şi azi la Sighet.
În zilele de 5-6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Majoritatea aveau peste 60 de ani.
În octombrie-noiembrie 1950 au fost transportaţi la Sighet şi 45-50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Penitenciarul era considerat "unitate de muncă specială", cunoscută sub numele de "colonia Dunărea ", dar era, în realitate, un loc de exterminare pentru elitele ţării şi în acelaşi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin de doi kilometri.
Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la "neagra" şi "sura", celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare.
În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (RPR) în ONU, a avut loc o graţiere. Parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, parte transferaţi în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet din cei circa 200 de deţinuţi, 52 muriseră. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuşi, deţinuţi politici mai apăreau şi în anii următori, mai ales "în trecere" spre spitalul psihiatric din localitate.
În 1977 închisoarea a fost dezafectată, devenind fabrică de mături, depozit de sare şi, în cele din urmă, o ruină părăsită."
Beneficind de excelenta gazduire oferita de Bibioteca Metropolitana - filiala Dimitrie Cantemir am realizat timp de 2 ore o intoarcere in timp,vorbind deopotriva despre trecutul comunist dar si despre ce al Memorialului,despre mentalitati,despre Scoala Memoriei ,despre vremurile de atazi dar si despre cele viitoare greu de imaginat ca fiind locuite de populatii amnezice .....S-ar impune credem un muzeu al comunismului in Bucuresi,poate la Jilava ,poate la Malmaison .....Deciziile nu ne apartin . Semnalam doar ca in Romania un grup de entuziasti,condusi de un poet au reusit sa ne arate ca fapta poate birui vorba cea demagogica si goala de continut . Afost se pare doar o victorie de mument. Nu cu trecutul avem a ne lupta ci din pacate cu prezentul si cu ....prezentii !
Invitati nosti au fost :
Ana Blandiana, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică şi fondatoarea Memorialului
Romulus Rusan, vicepreşedintele Fundaţiei Academia Civică, fondator al Memorialului, director al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului
prof. univ. Nicolae Noica, vicepreşedintele Fundaţiei Academia Civică
dr.Ioana Boca, director executiv al Fundaţiei Academia Civică
Zenovia Pavlică, profesoara coordonatoare a elevilor care participă la Şcoala de Vară de la Sighet
Veta Gruia, profesoară de istore la Colegiul Naţional "Tudor Vianu", participantă la cursurile de la Sighet
Alice Bancu, elevă la Colegiul Naţional "Tudor Vianu", unul dintre cei 50 de cursanţi ai Şcolii de Vară de la Sighet, ediţia 2010
Emilian Colceriu, profesor de istorie la Şcoala Centrală, particioant la primele ediţii ale Şcolii de Vară de la Sighet în calitate de elev, iar în ultimii ani profesor cursant la Sighet
Gabriel Grecu, profesor de istorie la Şcoala nr. 40, participant la cursurile de la Sighet
Cătălin Constantinescu, student la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, fost cursant al Şcolii de Vară de la Sighet, implicat în proiectele de istorie orală ale Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului
 |
| Memorialul astazi |
 |
| Inchisoarea in momentul preluarii de catre Fundatia Academia Civica |
vineri, 3 iunie 2011
Un document esential , "Diploma Cavalerilor Ioaniti" - iunie 1247
"În numele Sfintei Treimi, una şi nedespărţită, Amin. Bela, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei şi Cumaniei de-a pururi."
Astfel incepe un document ce dateaza din "anul de la Întruparea Domnului o mie două sute patruzeci şi şapte, în a patra zi înainte de nonele lui Iunie, în anul domniei noastre al doisprezecelea." dupa cum precizeaza acelasi rege Bela al IV-lea.
Chiar daca niciodata,Cavalerii Ioaniti,beneficiarii generoasei invitatii regale nu s-au stabilit in spatiul nostru documentul are o mare valoare El ne permite sa privim ,ce-i drept printr-o ferastruica ,o lume care altfel ar ramane doar in taramul legendei.
Gratie lui insa peisajul nu prinde doar contururi ci chiar se insufleteste ......Apar fanete si pasuni pentru vite si oi ,pescarii la Dunare si iazuri la Celei, ocne din care sarea pleca spre Bulgaria Grecia sau Cumania ....Cele mai interesante si importante sunt referirile la cei ce locuiau acele pamanturi , la romani. In Tara Severinului ,pana la Olt,sunt localizate cnezatele lui Ioan si Farcas precun si cel al lui Seneslau care este numit si voievod asadar ,probabit, conducatorul intregii regiuni.Se mai evoca si tara Litua sau cea a Hategului de asemenea spatii romanesti.
Vom analiza acest document si mai mult decat atat vom completa imaginile si informatiile cu altele apartinand aceleasi epoci pe care o cunoaste,ca nimeni altul, invitatul emisiunii domnul academician Ion Aurel Pop,profesor la Universitatea "Babeas Bolyai " din Cluj-Napoca . Vom afla ,de pilda ca romanii si ungurii convietuiau in pace ,participau unii la sarbatorile celorlalti ,se ajutau in munca de zi cu zi. Exista asadar si o istorie a aproperii care isi asteapta nu atat descoperitorii cat mai ales deschiderea de a fi primita.
In final voi mai semala doar cea mai recenta lucrare a domniei sale "Din mainile valahilor schismatici.Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale.Secolele XIII-XIV"
Astfel incepe un document ce dateaza din "anul de la Întruparea Domnului o mie două sute patruzeci şi şapte, în a patra zi înainte de nonele lui Iunie, în anul domniei noastre al doisprezecelea." dupa cum precizeaza acelasi rege Bela al IV-lea.
Chiar daca niciodata,Cavalerii Ioaniti,beneficiarii generoasei invitatii regale nu s-au stabilit in spatiul nostru documentul are o mare valoare El ne permite sa privim ,ce-i drept printr-o ferastruica ,o lume care altfel ar ramane doar in taramul legendei.
Gratie lui insa peisajul nu prinde doar contururi ci chiar se insufleteste ......Apar fanete si pasuni pentru vite si oi ,pescarii la Dunare si iazuri la Celei, ocne din care sarea pleca spre Bulgaria Grecia sau Cumania ....Cele mai interesante si importante sunt referirile la cei ce locuiau acele pamanturi , la romani. In Tara Severinului ,pana la Olt,sunt localizate cnezatele lui Ioan si Farcas precun si cel al lui Seneslau care este numit si voievod asadar ,probabit, conducatorul intregii regiuni.Se mai evoca si tara Litua sau cea a Hategului de asemenea spatii romanesti.
Vom analiza acest document si mai mult decat atat vom completa imaginile si informatiile cu altele apartinand aceleasi epoci pe care o cunoaste,ca nimeni altul, invitatul emisiunii domnul academician Ion Aurel Pop,profesor la Universitatea "Babeas Bolyai " din Cluj-Napoca . Vom afla ,de pilda ca romanii si ungurii convietuiau in pace ,participau unii la sarbatorile celorlalti ,se ajutau in munca de zi cu zi. Exista asadar si o istorie a aproperii care isi asteapta nu atat descoperitorii cat mai ales deschiderea de a fi primita.
In final voi mai semala doar cea mai recenta lucrare a domniei sale "Din mainile valahilor schismatici.Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale.Secolele XIII-XIV"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
